Procesul Apple vs Samsung finalizat

mai 5, 2014

În finalul procesului dintre Apple şi Samsung, ambele companii au fost nevoite să plătească daune una către cealaltă. Un juriu format din opt persoane a hotărât vineri, 2 mai, un verdict mixt, decizia fiind că Samsung a încălcat trei patente care aparţiuneau companiei Apple şi va trebui să plătească daune în valore de 119.6 milioane de dolari, în timp ce Apple a incălcat două patente ale Samsung şi trebuie să plătească daune în valoare de 158.400 mii de dolari.

Avocatul Pierre R Yanney, partener la "Stroock & Stroock & Lavan" a declarat că “poţi privi situaţia din două puncte de vedere, ambele părţi au câştigat sau ambele părţi au pierdut. Apple a câştigat procesul dar primeşte doar aproape 10% din cât a cerut, iar Samsung a pierdut procesul dar a redus costurile cu 90%.”

Juriu a luat decizia după trei zile de gândire în urma unui proces de aproape o lună. Chiar dacă nu a fost o victorie clară pentru nici una din companii, preţul pe care acestea l-au plătit poate fi mai important decât banii, procesul afectând imaginea celor două companii.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro