Prizonierii trecutului: Iluzia unui comunism al belșugului

Trăim vremuri în care, paradoxal, la mai bine de trei decenii de la prăbușirea regimurilor comuniste din Europa de Est, încă mai există oameni care privesc acea epocă cu o nostalgie aproape religioasă. Sunt cei care suspină după "siguranța" pe care le-ar fi oferit sistemul, deși nu au reușit să realizeze nimic semnificativ în viața lor, nici înainte, nici după căderea dictaturilor. Pentru ei, trecutul este un loc confortabil, o poveste autoiluzionată despre un paradis pierdut care, de fapt, nu a existat niciodată.

Acești oameni, fie din lipsă de cunoaștere, fie din refuzul de a accepta realitatea, continuă să vadă comunismul ca pe o epocă de belșug, fără să înțeleagă că tocmai acest sistem i-a condamnat la mediocritate, lipsuri și frică. Sub dictatură, inițiativa privată a fost sufocată, libertatea de expresie – redusă la lozinci de partid, iar economia – transformată într-o ruină planificată, în care cozile la alimente și frigul din apartamente erau realități cotidiene.

Și totuși, astăzi, vedem cum nostalgia pentru acel trecut revine ca o boală a memoriei colective. Oamenii își amintesc de prețurile mici, dar uită că rafturile magazinelor erau goale. Își amintesc de locuințele primite de la stat, dar uită că erau niște cutii de beton în blocuri gri, ridicate fără respect pentru confort sau calitate. Își amintesc de siguranța unui loc de muncă, dar uită că salariile erau o glumă, iar productivitatea muncii – un mit propagandistic.

Această amnezie istorică este periculoasă. Nu doar că distorsionează trecutul, dar pervertește și percepția asupra prezentului. Tinerii, care nu au trăit acele vremuri, ajung să creadă că părinții și bunicii lor au fost privați de o epocă de aur, când, în realitate, au fost victimele unui sistem care le-a furat libertatea și i-a condamnat la o viață de compromisuri și umilință.

O societate care uită lecțiile istoriei este condamnată să le repete. Astăzi, în Europa de Est, vedem cum populismul se folosește de această nostalgie pentru a promova soluții politice autoritare, care promit din nou "siguranță" în schimbul libertății. Dar cei care se lasă seduși de aceste promisiuni ar trebui să își amintească un adevăr fundamental: regimurile comuniste nu au oferit belșug și prosperitate, ci doar frică și stagnare. Iar cine își dorește cu adevărat o viață mai bună, trebuie să înțeleagă că libertatea, inițiativa și responsabilitatea personală sunt singurele căi reale către progres.

Trist? Da. Dar și mai trist este că, la peste 30 de ani de la căderea comunismului, încă trebuie să explicăm aceste lucruri.