Privatizarea institutelor de cercetare-dezvoltare demarata la inceputul lunii septembrie

august 25, 2005

În prezent, AVAS deţine în portofoliul privatizabil un număr de 29 de societăţi comerciale cu capital majoritar de stat care au ca activitate principală cercetarea şi dezvoltarea.

Referitor la acest proces, Gabriel Zbîrcea, preşedintele AVAS, a declarat:

„Trecerea în proprietate privată a institutelor de cercetare reprezintă o etapă majoră în finalizarea procesului de privatizare, din punctul de vedere al AVAS. Să ne gândim că din cele aproximativ 110 pachete majoritare din portofoliul privatizabil al AVAS, aproape 30, deci peste 25%, sunt institute de cercetare.

Am înţeles să abordăm acest proces cu maximum de grijă. Activitatea de cercetare este vitală pentru orice stat. Practic, aici se judecă destinul economic al unei ţări. Principala noastră prioritate este păstrarea şi dezvoltarea activităţii de cercetare şi menţinerea colectivelor actuale de cercetători.”

Privatizarea se realizează atât în baza legislaţiei generale în acest domeniu, cât şi în baza Normelor Metodologice specifice privind privatizarea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat care au ca obiect principal de activitate cercetarea-dezvoltarea.

În procesul de privatizare a acestor societăţi comerciale, AVAS trebuie să ţină seama atât de considerentele de ordin strategic, dată fiind semnificaţia institutelor de cercetare în cadrul economiei naţionale, cât şi de considerente economice, care vizează oportunitatea trecerii lor în proprietate privată, precum şi atractivitatea acestora. Sunt, astfel, luate în calcul: experienţa şi rezultatele obţinute de institut în domeniul său de activitate, interesul cumpărătorului pentru păstrarea, continuarea şi creşterea volumului activităţii de cercetare dezvoltare, în condiţiile raportului dintre cererea şi oferta produselor ştiinţifice în domeniu.

În baza legislaţiei existente, AVAS, în calitate de acţionar majoritar, a declanşat deja procesul de privatizare a institutelor de cercetare. Astfel, s-a solicitat societăţilor comerciale incluse in programul de privatizare documentaţia de privatizare necesară întocmirii ofertelor de vânzare.

A fost, de asemenea, elaborat şi aprobat Regulamentul - Cadru de organizare si desfăşurare a şedinţei de precalificare la negocierile/licitaţiile organizate de câtre AVAS in vederea vânzării acţiunilor deţinute la societăţile comerciale cu capital majoritar de stat care au ca obiect principal de activitate cercetarea-dezvoltarea.

În măsura finalizării ofertelor de vânzare şi a dosarelor de prezentare, în prima decadă a lunii septembrie vor fi publicate anunţurile de vânzare de acţiuni pentru primele din cele 29 de institute de cercetare care urmează să fie privatizate.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro