Principalele prevederi din proiectul de lege privind izolarea și carantina

iulie 6, 2020

Guvernul a aprobat în ședința de guvern de luni un proiect de lege care să pună în acord prevederile privind izolarea/carantina cu decizia Curții Constituționale. Proiectul va merge în Parlament unde guvernul a cerut dezbaterea și votarea sa de urgență.

Cu ocazia unei conferințe comune alături de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a subliniat că proiectul de lege nu este unul strict pentru COVID, ci unul care se poate referi și alte situații, precum: „epidemie declarată de Ministerul Sănătății, urgență de sănătate publică declarată de OMS, pandemie declarată de OMS, eveniment neobișnuit declarat de DSU sau Ministerul Sănătății".

„​Astăzi a fost aprobat în ședință de Guvern un proiect legislativ care să inițieze niște măsuri igienico-sanitare pentru situații deosebite de risc epidemiologic sau biologic. De ce este necesar? Este necesar pentru a putea gestiona și controla pandemia prin care trecem. Ați putut observa de vineri până astăzi modificările de observare sau de abordare a tot ce a însemnat carantină, a tot ce a însemnat izolare, chiar și internarea în spital.

Noi suntem în acest moment într-o evaluare a numărului de cazuri în care s-a solicitat externarea sau numărul de persoane care au părăsit izolarea sau carantinarea voluntară, sau pentru cei care nu au respectat izolarea și au solicitat punerea în concordanță cu decizia Curții. Dacă este să facem o evaluare de ieri până astăzi, deși astăzi avem 250 de cazuri noi la 4.600 de teste, avem o diferență de număr de pacienți în spitale de 550. (...)

Suntem într-un moment în care acest proiect de lege a fost aprobat în ședința de Guvern, va merge în regim de urgență în Parlament. Sper ca, ceea ce spuneam și vineri, un interes național, un interes de sănătate publică, sănătatea poporului român, să nu lase loc de interpretare politică”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.​

Principalele prevederi anunțate de Raed Arafat în declarația de presă:

Termenul ”carantina persoanelor” se va referi la persoane sănătoase
Termenul ”izolare” se va referi la persoanele bolnave sau infectate
Proiectul prevede, ca excepție, dacă e depășită capacitatea spitalelor, ca izolarea să poată fi făcută și la domiciliu
În ce privește carantina persoanelor care vin din zone de risc, decizia o ia Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, iar implementarea ei se face de către ministerul subordonat. Se supun aprobării CNSU, dar să nu se aştepte întrunirea comitetului pentru luarea măsurilor respective. 
Prefecturile, prin Comitetele județene pentru situații de urgență, la propunerea DSP, pot aproba carantinarea unor zone din județele lor.
Prin excepție, dacă un medic constată un risc de transmitere comunitară al unei boli extrem de contagioase, informează DSP și poate lua decizia de carantinare sau izolare până se iau măsurile la nivel zonal sau național
Este vorba despre o epidemie declarată prin ordin al ministrului Sănătăţii sau urgenţă de sănătate publică de importantă internaţională declarată de directorul OMS sau pandemie declarată de directorul OMS sau eveniment neobişnuit constatat de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă sau de instituţiile din subordine

Proiectul de lege a fost întocmit ca urmare a deciziei CCR în care judecătorii constituționali au stabilit că instituirea, prin ordin al ministrului Sănătății, a carantinei pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate este neconstituțională.

Consecința acestei decizii a fost că, după publicarea ei în Monitorul Oficial, în lipsa unei legi, va urma o perioadă în care persoanele nu vor mai putea fi obligate să intre în carantină sau izolare, fiind necesar acordul lor.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro