Primirea de către prim-ministrul Viorica Dăncilă a Președintelui Camerei Deputaților a Parlamentului R. Cehe, Radek Vondráček

septembrie 18, 2018

Galerie foto Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut astăzi, 18 septembrie, la Palatul Victoria, in marja Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări, care se desfășoară la București, o intrevedere cu Președintele Camerei Deputaților a Parlamentului R. Cehe, Radek Vondraček. Dialogul cu oficialul ceh a reliefat nivelul foarte bun al cooperării bilaterale, bazată pe relațiile tradiționale dintre cele două state și obiective apropiate in cadrul UE și al NATO. Inaltul oficial roman a punctat importanța intensificării dialogului politic și intăririi cooperării bilaterale, atat in domeniul economic, cat și in ceea ce privește afacerile strategice și cooperarea regională, abordare impărtășită de demnitarul ceh. A fost remarcată evoluția ascendentă a relațiilor economice, cu accentuarea creșterii schimburilor comerciale și a investițiilor bilaterale, precum și tendința pozitivă a economiilor celor două state. Totodată, in contextul aniversării, in 2018, a Centenarului Marii Uniri pentru Romania și a implinirii a 100 de ani de la declararea independenței statului cehoslovac, precum și al marcării a 50 de ani de la Primăvara de la Praga, inaltul oficial roman a relevat afinitățile de ordin istoric și cultural care stau la baza relațiilor romano-cehe. Cu această ocazie, oficialul ceh a reiterat invitația adresată de premierul Andrej Babis prim-ministrului roman, de a participa, la 27 octombrie, la Praga, la ceremoniile dedicate evenimentelor majore din istoria țării. Referindu-se la agenda europeană, primul-ministru Viorica Dăncilă a arătat că, pe durata Președinției la Consiliul UE din primul semestru al anului 2019, obiectivul Romaniei va fi de a sublinia importanța unității, solidarității și de a crește nivelul de convergență in cadrul UE, in scopul depășirii provocărilor actuale și viitoare.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro