Lucian Stanciu-Viziteu, noul primar al orașului Bacău, a înaintat o propunere de organizare a unui referendum local pentru ca locuitorii orașului să decidă dacă sunt de acord cu introducerea de măsuri suplimentare în contextul epidemiei de coronavirus.
„Sunteți de acord cu implementarea pe raza municipiului Bacău a unor măsuri suplimentare pentru scăderea numărului de infectări COVID-19?", este întrebarea la care ar urma să răspundă băcăuanii.
Propunerea sa trebuie votată de Consiliul Local Bacău, convocat în ședință extraordinară pentru vineri, și să treacă de controlul de legalitate al Prefecturii.
„Referendumul local nu este un moft, ci este despre o comunitate care vrea să lupte eficient împotriva pandemiei și să se dezvolte", arată Stanciu-Viziteu pe Facebook.
El a arăta că în ciuda măsurilor luate la nivel național, fiecare localitate are un specific aparte, iar în municipiul Bacău sunt mai multe cazuri decât în alte mari orașe.
„De aceea, trebuie să găsim soluții pe plan local care să vină în completarea celor de la București. Nu mă refer la coerciție, ci la idei inteligente care să vină din consultarea specialiștilor și a mediului socio-economic", argumentează primarul
El spune, referindu-se la costurile de organizare a referendumului, că a propus ziua alegerilor parlamentare, ca „să iasă cât mai ieftin".
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro