Primăria București, amendată de Garda de Mediu pentru lipsa registrului spațiilor verzi

iulie 4, 2020

Garda de Mediu a amendat primăria Capitalei cu 100.000 lei pentru lipsa Registrului Spațiilor Verzi

În urma unui control făcut la primăria Capitalei de Comisariatul Municipiului București al Gărzii Naționale de Mediu, s-a constatat că PMB nu deține un Registru al Spațiilor Verzi întocmit conform normelor. Mai mult, administrația locală nu deține nicio informație despre suprafața tipurilor de terenuri din intravilanul localităţii, ce ar fi trebuit să compună acest Registru. Pentru aceste neconformități comisarii Gărzii Naționale de Mediu au sancționat Primăria Municipiului Bucuresti cu amendă în valoare de 100.000 lei și au trasat măsuri de conformare care vor fi verificate periodic, transmite Ministerul Mediului.

Din datele prezentate rezultă o suprafață de spațiu verde pe cap de locuitor de 8,89 mp, mult sub limita impusă de Ordonanța de Urgență 195/2005 privind protecția mediului - 26 mp/locuitor.

Registrul local al spaţiilor verzi este un sistem informaţional care cuprinde datele tehnice ale tuturor spaţiilor verzi conform indicilor de calitate şi cantitate. Acest Registru trebuie făcut public şă poată fi consultat la sediile autorităţilor administraţiei publice locale.

Potrivit legii care reglementează administrarea spaţiilor verzi, pentru asigurarea calității mediului și a stării de sănătate a populaţiei, „autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ţină evidenţa spaţiilor verzi de pe teritoriul unităţilor administrative, prin constituirea registrelor locale ale spaţiilor verzi, pe care le actualizează ori de câte ori intervin modificări. Registrele locale ale spaţiilor verzi se constituie pe baza normelor tehnice.”

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro