Prim-ministrul Dacian Cioloș a avut astăzi, de la ora 15.00, la sediul Guvernului, o reuniune de lucru cu reprezentanți ai magistraților și cu responsabili din domeniul Justiției pe tema salarizării in sistemul judiciar, alături de ministrul Justiţiei, ministrul Muncii și ministrul Finanţelor. Impreună cu reprezentanți la varf ai conducerii CSM, ICCJ, PICCJ și cu reprezentanții asociațiilor de magistrați s-au purtat discuții pe marginea divergențelor privind finanțarea salarizării și investițiilor in domeniul judiciar și s-au armonizat puncte de vedere divergente apărute in ultimele săptămani. In urma discuțiilor, premierul Dacian Cioloș a apreciat că s-a găsit deschiderea necesară a participanților pentru a lămuri inechitățile existente in salarizarea magistraților și a personalului care lucrează in sistemul de Justiție, prin găsirea in comun a unui cadru unitar și coerent pentru salarizarea in sistemul judiciar. Reuniunea de lucru s-a terminat cu o invitație adresată magistraților de ministrul Muncii, Dragoș Pislaru, de a participa la o intalnire in perioada imediat următoare, la sediul Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale, pentru a discuta valorile și principiile unei abordări coerente și unitare a salarizării in acest domeniu.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro