Prezentarea serviciilor firmei Pamirco - un partener de incredere

octombrie 12, 2022

Actuala fabrică Pamirco este cea care continuă tradiția începută în anul 1902 de fabrica de cherestea din Mănăștiur. Calitatea produselor și a serviciilor a fost excepțională încă de atunci, iar noi ne-am dorit ca și în prezent să continuăm pe baza acelorași principii pe care a fost pusa și baza fostei fabrici. În prezent, Pamirco nu produce doar cherestea, ci și traverse de cale ferată și alte produse ce țin de industria lemnului.

Cum s-a dezvoltat Pamirco în timp?

Deși afacerea și fabrica au avut un început mai timid, exact ca orice afacere la început de drum, de-a lungul timpului am reușit să prosperăm și să devenim tot mai buni. Fiecare client care și-a pus încrederea în noi a reprezentat câte o cărămidă la construirea companiei Pamirco de azi.

Dacă la început am avut parte de clienți locali, de-a lungul timpului tot mai multă lume din întreaga țară a devenit mai interesată de noi, ajungând ca într-un final să exportăm chiar și în alte țări precum:

  • Egipt
  • Turcia
  • Japonia
  • Slovenia
  • Ungaria
  • Serbia
  • Anglia
  • Olanda
  • Belgia

            Astfel, am reușit să colaborăm și să avem o experiență pozitivă cu numeroși oameni din jurul întregii lumi. Toată experiența acumulată în timp, cererile personalizate și comenzile de amploare foarte mare ne-au ajutat să ne dezvoltăm foarte mult și din punct de vedere calitativ.

Care este capacitatea noastră de producție?

            Pentru ca lemnul să ajungă în stadiul final în care să fie rezistent la trecerea timpului, dar și la factori interni și externi care ar putea să îl distrugă, este necesar ca acesta să treacă printr-o serie de procese. La fabrica noastră avem 3 procese cu o capacitate foarte mare de producție la fiecare dintre ele:

  • impregnarea – cu o capacitate de de metri cubi / 24 de ore
  • uscarea artificială – în 6 uscătoare cu capacitatea de 300 de metri cubi / ciclu de uscare
  • aburire – cu o capacitate de 40 de metri cubi / 24 de ore.

            Toate aceste procese sunt absolut necesare pentru obținerea unui produs finit de înaltă calitate. De-a lungul timpului am monitorizat întreaga producție care a ieșit pe porțile fabricii noastre, acumulând astfel un total de:

  • 701 de traverse din lemn de esență tare
  • 167 de panouri
  • 861 de cherestele.

De ce să achiziționezi traverse din lemn?

            Probabil că primul gând pe care îl au toți atunci când vine  vorba de traversele de lemn este rezistența acestora. Probabil că la prima impresie ar părea că traversele din beton precomprimat sunt mult mai rezistente, dar de-a lungul timpului s-a dovedit chiar contrarul.

            După cum știi deja, rolul traverselor este să țină șinele unite, dar și să preia din presiunea exercitată asupra șinelor în momentul trecerii trenului. Deși traversele din beton sunt foarte puternice, acestea sunt rigide și foarte puțin flexibile. Lemnul în schimb este mult mai flexibil, iar atunci când există presiune exercitată asupra lor, riscul de distrugere al lor este mult mai mic datorită flexibilității.

            De asemenea, betonul este destul de sensibil la schimbările de temperatură și la umiditatea crescută. Schimbările constante de cald-rece, sau temperaturile extreme, afectează cu adevărat structura internă a lemnului. Astfel, utilizarea unor traverse de lemn calitative și tratate corespunzător va rezolva această problemă. Tocmai de aceea, în zonele tropicale, în preajma mărilor sau în zonele cu temperaturi extreme, sunt preferate traversele de lemn în favoarea celor de beton.

De ce să ai încredere în Pamirco?

            Știm că încrederea într-o companie vine în timp și în urma unei experiențe pozitive. Pe pagina noastră de website veți găsi certificatele pe care le deținem, lucru esențial în asigurarea calității serviciilor oferite. Cu o experiență de peste 15 ani, putem spune că am învățat cu adevărat secretele acestui domeniu.

            Drept dovadă a calității oferite, produsele noastre sunt foarte apreciate peste hotare, iar numeroși clienți revin cu bucurie la serviciile oferite de noi. Gama noastră de produse cuprinde tot ceea ce ai avea nevoie:

  • traverse de cale ferată din lemn, standard
  • traverse de cale ferată din lemn, pentru macazuri / înscrucișări
  • traverse pentru poduri
  • panouri asamblate
  • cherestea tivită sau netivită, utilizată în industria mobilei.

            Astfel, indiferent de necesitățile tale, gama noastră de produse poate să acopere aproape orice nevoie. Dacă ai nelămuriri sau dorești produse personalizate pentru nevoile tale, nu ezita să ne contactezi! Te așteptăm să colaborezi alături de noi!

Comunicat preluat de pe LivePr.ro  » Prezentarea serviciilor firmei Pamirco - un partener de incredere

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro