"Bucureştiul este o scenă extrem de dinamică, o scenă mare, în care se întâmplă lucruri, se provoacă evenimente şi cred că, în felul acesta, putem să ne integrăm într-un circuit internaţional de ţinută, pentru că există un potenţial de exprimare extraordinar în România. Au apărut o mulţime de şcoli de artă, ele sunt deschise spre un dialog internaţional, ceea ce creşte nivelul de reprezentare şi de prezenţă. (...) Profilul artistului contemporan este extrem de complex, nu mai poate fi marcat de o singură direcţie. Există o mobilitate şi înăuntrul limbajului şi există zone de interferenţă, zone de contaminare între genuri artistice şi cred că asta creează un spectacol special, un spectacol deosebit şi este o provocare", a declarat pentru AGERPRES, prof. univ. dr. Petru Lucaci, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, cu ocazia Zilelor Sculpturii din București. Unul dintre evenimente este găzduit de UNAgaleria aflată la Combinatul Fondul Plastic, unde până pe data de 9 mai se poate vizita expoziția de grup a studenților de la Universitatea Națională de Arte București și a studenților de la Universitatea Maghiară de Arte Frumoase Budapesta.
Sursa Youtube
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro