Președintele Iohannis: Virusul nu pleacă în vacanță dacă votează Parlamentul

iunie 18, 2020

Președintele Iohannis a vizitat, joi, unitățile mobile ATI de la Romexpo, alături de premierul Ludovic Orban și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul de Interne, Marcel Vela și coordonatorul DSU, Raed Arafat.

Cele patru unități de terapie intensivă pe care le vizitează președintele sunt parte a sistemului național de urgență și sunt dotate cu dotate complet cu 12 paturi, 12 ventilatoare, 12 monitoare și 12 console de injectomate.

„Este impresionant ce am văzut astăzi împreună! Aceste patru tiruri, care are fiecare o funcțiune completă de terapie intensiva cu toată aparatura necesară, unități ce pot fi folosite unde este nevoie pentru pacienți COVID, totuși îmi permit să sper că vor fi toți mai puțini. Ele vor fi gestionate de IGSU și vor fi folosite la nevoie", a afirmat Klaus Iohannis.

 

Președintele a mulțumit celor care s-au implicat pentru dezvoltarea unităților mobile.

„Este, pe de altă parte, rezultatul unui parteneriat foarte frumos. Achiziția și dotarea acestor unități mobile este rezultatul unei colaborări între autoritățile statului, mediul privat, firme, fundații, voluntari și iată că se poate", a subliniat Klaus Iohannis.

Șeful statului a subliniat și evoluția îngrijorătoare a pandemiei de coronavirus, cu 320 de noi infectări anunțate doar joi.

„Nu pot să nu menționez epidemia cu ocazia căreia s-a realizat acest proiect. Trebuie să vă spun că sunt îngrijorat fiindcă am văzut în ultimele zile, în fiecare zi un număr mare de noi pacienți care sunt infectați cu noul virus", a subliniat președintele Iohannis.

El a criticat și afirmațiile din Parlament în contextul prelungirii stării de alertă.

„S-a renunțat la multe restricții și s-au luat măsuri de relaxare, dar vreau să fiu foarte clar că virusul nu pleacă nici în vacanță nici în concediu. Virusul este în comunitate, virusul nici nu pleacă dacă votează Parlamentul sau opoziția. Am constatat că în opoziție apar afirmații din cele mai ciudate și nepotrivite pentru această perioadă", a mai precizat Klaus Iohannis.

Președintele a acuzat PSD că face jocuri electorale prin amenințările cu moțiunea de cenzură în plină pandemie.

„PSD nu face altceva decât să inducă nesiguranță în rândul populației.

Să vii cu amenințarea unei moțiuni de cenzură într-o situație de criză sanitară mi se pare greșit, total lipsit de bun simț și de fundament. Sunt acuzații nefondate. Pentru ce să demiți Guvernul? Pentru că au luat măsurile necesare, la timp, fiindcă au venit că măsuri economice care produc rezultate? Mi se pare total lipsit de sens și de bun simț politic.

Când a fost instalat Guvernul cam toți au zis votăm acest guvern să facă bugetul, să ajungem la alegeri. Guvernul a venit, a făcut un buget bun, a gestionat foarte bine economia, are o gândire economică sănătoasă. Acest guvern a făcut infinit mai mult decât s-a așteptat de la el când a fost învestit.

Vine PSD și flutură moțiunea de cenzură doar așa ca să arate că este pe acolo", a precizat Klaus Iohannnis.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro