Președintele Iohannis cere reexaminarea legii care a înlocuit educația sexuală cu cea ”sanitară”

noiembrie 4, 2020

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Este vorba de legea prin care educația sexuală va fi predată în școli doar cu acordul părinților sau tutorilor. Actul normativ modifică și sintagma „educație sexuală”, în „educație sanitară”.

Preşedintele Iohannis atrage atenţia că legea adoptată de parlament în care este înlocuită noţiunea de "educaţie sexuală" cu cea de "educaţie sanitară" şi este introdusă obligativitatea obţinerii acordului scris al părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copiilor pentru derularea în unităţile şcolare a programelor de educaţie sanitară, a generat numeroase critici, atât din partea experţilor din domeniul educaţiei, cât şi a organizaţiilor neguvernamentale, îndeosebi a celor reprezentative ale tinerilor şi elevilor.

Şeful statului subliniază că prin introducerea sintagmei "educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sanitară", textul de lege se îndepărtează de principiul "promovării educaţiei pentru sănătate" prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea nr. 1/2011.

"Practic, reglementate în acest mod, programele de educaţie pentru sănătate sunt evidenţiate doar prin educaţia sanitară, componenta de educaţie pentru sănătate sexuală fiind, astfel, eliminată sau simplificată la transmiterea în mod exclusiv de informaţii cu privire la igiena personală. Ideea de educaţie sanitară este una desuetă, ce nu mai corespunde conceptului actual privind sănătatea publică. Educaţia sanitară, fiind un termen utilizat înainte de anul 1990, cuprindea doar activităţi de asigurare a igienei. Or, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, conceptul de sănătate publică este unul complex, fiind definit ca ştiinţa care studiază problemele de sănătate ale unei populaţii, starea de sănătate a colectivităţii, serviciile de igiena mediului, serviciile generale sanitare şi administrarea serviciilor de îngrijiri şi este strâns legată de conceptele medicinii preventive, medicinii sociale, abordând sănătatea comunitară. Importanţa educaţiei pentru sănătate, mai ales a educaţiei sexuale, rezultă îndeosebi din necesitatea asigurării unui climat sănătos, în deplină siguranţă pentru realizarea relaţiilor dintre indivizi, care să garanteze integritatea fizică şi psihică a acestora", se precizează în cererea de reexaminare.

În document se aminteşte de existenţa mai multor studii care reliefează faptul că atât copiii, cât şi tinerii trebuie să aibă acces, cu celeritate, la educaţie şi informaţii obiective, spre a-şi putea evalua şi realiza în mod corect interacţiunile cu ceilalţi indivizi din societate. În acest sens, sunt învederate recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit cărora, în ceea ce priveşte nevoia de realizare a educaţiei sexuale, aceasta poate fi suplinită, în mod pozitiv şi cu succes, prin intermediul unor specialişti care să abordeze acest domeniu în mod profesional. Totodată, se menţionează că OMS consideră că educaţia sexuală trebuie predată într-o manieră adecvată vârstei, să corespundă gradului de dezvoltare şi înţelegere, specific fiecărui individ şi să ţină cont de influenţele culturale, sociale şi de gen.

Preşedintele Iohannis punctează că, întotdeauna, o acţiune legislativă care reglementează accesul copiilor la orele de educaţie pentru sănătate, inclusiv de educaţie sexuală, nu trebuie să îngreuneze şi mai mult eforturile României de a înlătura cauzele ce produc inegalitate, excludere socială, economică şi culturală, precum şi renunţarea la frecventarea studiilor. El arată că printre aceste cauze, un rol însemnat îl au cazurile, în continuă creştere, de naşteri din rândul mamelor minore din ţara noastră, afirmând că aceasta reprezintă un factor de risc determinant de declanşare şi menţinere a sărăciei în cazul respectivelor mame şi copii lor.

În acest context, el arată că statul are obligaţia de a asigura accesul la informaţiile corespunzătoare domeniului sănătăţii sexuale, ca o componentă esenţială a dreptului la sănătate şi la educaţie.

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat CCR în legătură cu acest act normativ, însă Curtea a decis că legea este constituţională.

Reprezentanții tinerilor au cerut, la finalul lui septembrie, o nouă lege privind educația sexuală și i-au solicitat președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea aprobată de Parlament. Documentul a fost redactat la doar câteva zile după ce Curtea Constituțională a decis că educația sexuală poate fi înlocuită de educația sanitară.

Semnatarii documentului susțin că încercarea parlamentarilor de a limita accesul elevilor la educație sexuală reprezintă un act iresponsabil, având în vedere faptul că România se află la coada clasamentului în ceea ce privește sănătatea sexuală a tinerilor și numărul mamelor adolescente.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro