Președintele Iohannis a convocat ședință CSAT pentru 27 mai

mai 22, 2020

Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se va reuni miercuri 27 mai într-o ședință condusă de președintele Klaus Iohannis, transmite Administrația Prezidențială.

Ședința va avea loc în regim de videoconferință specială în contextul măsurilor generate de pandemia de coronavirus.

Pe ordinea de zi sunt trei teme importante:

Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024;
Forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2021;
Programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2026 și în perspectivă.

În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale, mai precizează Administrația Prezidențială.

Potrivit Legii privind planificarea apărării țării, în termen de șase luni de la depunerea jurământului, președintele trebuie să trimită parlamentului noua Strategie Națională de Apărare a Țării.

Generalul Virgil Bălăceanu a afirmat recent, într-un interviu pentru Europa Liberă, că Rusia trebuie să fie declarată „inamic” în documentele strategice ale României.

În Strategia națională de apărare a țării, proiectată pentru perioada 2015-2019, Federația Rusă nu este menționată direct nici la capitolul riscuri și nici la cel care enumeră amenințările. 

„Pandemia, migrația, terorismul și ceea ce menționează tot mai mult documentele NATO, chestiunile legate de Rusia”, afirma generalul când a fost întrebat ce trebuie să se regăsească în viitoarea strategie întocmită de președintele Iohannis.

Citește și: 

Cine amenință România și de ce Strategia națională de apărare nu a fost aplicată „nemțește”
 
Rusia trebuie să fie declarată „inamic” în documentele strategice ale României. Interviu cu generalul Virgil Bălăceanu
 

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro