Premiul Nobel pentru Fizică merge la trei cercetători în astronomie

Premierul Nobel pentru Fizică în 2020 a fost acordat britanicului Roger Penrose și echipe de cercetători germano-americane formată din Reinhard Genzel şi Andrea Ghez.

Englezul Roger Penrose a fost premiat pentru că „a descoperit că formarea unei găuri negre este o consecinţă a teoriei relativităţii”. 

Germanul Reinhard Genzel şi americanca Andrea Ghez au fost premiaţi pentru „descoperirea unui obiect supermasiv în centrul galaxiei noastre”.

Luni, Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat cercetătorilor Harvey J. Alter, Michael Houghton și Charles M. Rice. Ei au primit reputata distincție, pentru anul 2020, drept recunoaștere a eforturilor lor pentru „descoperirea virusului hepatitei C".

Laureaţii premiilor Nobel pentru chimie, literatură şi pace vor fi anunţaţi tot în această săptămână, în zilele de  miercuri, joi şi vineri, iar câştigătorul premiului pentru economie va fi anunţat săptămâna viitoare, pe 12 octombrie.

În 2020, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari), în creştere faţă de suma de 9 milioane de coroane suedeze primită de laureaţii din anii recenţi.

Premiile în sine – constând într-o medalie şi o diplomă – urmează să fie înmânate pe 10 decembrie, data la care se comemorează moartea lui Alfred Nobel.

Ceremonia de înmânare a premiului Nobel pentru pace, organizată la Oslo, a fost mutată într-o sală mai mică şi se va desfăşura cu un număr redus de invitaţi.

 

Sursa: europalibera.org