Premierul Viorica Dăncilă, întrevedere cu o delegație a Grupului Liberty House

noiembrie 9, 2018

Premierul Viorica Dăncilă și vicepremierul Viorel Ștefan au avut astăzi, la Palatul Victoria, o intrevedere cu o delegație a Grupului Liberty House condusă de președintele Grupului, Sanjeev Gupta, precum și cu reprezenții Arcelor Mittal Galați. Cu acest prilej, premierul Viorica Dăncilă a salutat preluarea, de către grupul Liberty House a Combinatului Siderurgic din Galați, și a exprimat deschiderea și sprijinul Guvernului pentru extinderea investițiilor grupului in Romania. Totodată, premierul a punctat oportunitățile de investiții, in special in ceea ce privește parteneriatul public-privat, precum și măsurile pe care Guvernul le-a luat pentru a asigura un climat favorabil mediului de afaceri. Investiția dumneavoastră este foarte importantă pentru noi, pentru că succesul ei reprezintă un succes și pentru țara noastră. Sper ca, in perioada următoare, să vă consolidați investiția in țara noastră și să puneți accent pe cercetare și inovare. Romania este o țară cu o creștere economică de 7% iar anul acesta am adoptat mai multe acte normative prietenoase cu mediul de afaceri a declarat șeful Executivului. La randul său, președintele Grupului Liberty House, Sanjeev Gupta, a expus proiectele de investiții ale grupului la combinatul de la Galați, atat din perspectiva creșterii producției de oțel, dar și cat și din perspectiva resursei umane, ținand cont de specificul orașului. Combinatul are o mare infrastructură, iar cu o strategie bună de investiții, se poate poziționa ca o afacere de succes in regiune. Dorim să creștem producția de oțel de la două milioane de tone la trei milioane de tone pe an și intenționăm să investim 300 milioane de euro pentru a reporni incă un furnal. Totodată, vom face investiții in educație, sport și arte, a declarat Sanjeev Gupta. Reprezentantul companiei a evidențiat necesitatea imbunătățirii infrastructurii de transport, mai ales in zona porturilor la Dunăre, precum și in ceea ce privește sistemul feroviar. Cele două părți au convenit să colaboreze in ceea ce privește atragerea de fonduri europene, in special in segmente inovatoare sau in ceea ce privește diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Informatii suplimentare: Liberty House Group este o companie metalurgică fondată in Regatul Unit in 1992, are sediul la Londra și filiale in Dubai, Singapore și Hong Kong. Grupul are aproximativ 19.000 de angajați in toată lumea și relații comerciale cu 35 de țări.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro