Galerie Foto Premierul Mihai Tudose s-a intalnit astăzi cu reprezentanții Sindicatului Național al Agenților de Poliție din Romania pentru a discuta despre necesarul de personal și dotarea de care au nevoie polițiștii, precum și despre aprobarea unui Statut al polițistului, care să includă mențiuni cu privire la asigurarea medicală și salarizare. Șeful Executivului a subliniat că este necesar un Statut al polițistului, elaborat impreună cu reprezentanții structurilor asociative ale acestora, și care să definească foarte clar drepturile și aspectele specifice acestei profesii. Un aspect important s-a referit la modificările ce trebuie făcute cu privire la asigurarea medicală, astfel incat aceasta să fie in concordanță cu riscurile pe care le presupune profesia de polițist. De asemenea, prim-ministrul Tudose a arătat că ințelege solicitările sindicatului cu privire la dotările de care au nevoie polițiștii și va prezenta in scurt timp o soluție, urmare a unei analize cerute ministrului Afacerilor Interne, și care să țină cont de constrangerile bugetare. In ceea ce privește necesarul de personal, premierul a menționat că rolul Comitetului interministerial constituit joi, printr-o Ordonanță adoptată de Guvern, este tocmai acesta de a audita posturile din administrație, inclusiv pe cele din poliție, și de a veni cu soluții astfel incat in fiecare domeniu să existe eficiență a personalului. Totodată, prim-ministrul s-a arătat deschis la propunerea reprezentanților Sindicatului Național al Agenților de Poliție din Romania de a flexibiliza modul și perioada de școlarizare a agenților de poliție astfel incat promovarea in carieră să se facă treptat și să se bazeze și pe activitatea practică la locul de muncă. Nu in ultimul rand, prim-ministrul Tudose a transmis reprezentanților sindicatului polițiștilor că a cerut ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, și ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, o analiză și soluții cu privire la solicitarea lor de majorare a salariilor. Reprezentanții Sindicatului Național al Agenților de Poliție din Romania au mulțumit pentru deschidere și au arătat că este prima dată cand un prim-ministru ii invită la discuții și se apleacă asupra problemelor cu care se confruntă.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro