Premierul Tudose a discutat cu reprezentanții BEI despre posibilitățile de asistență tehnică pentru stimularea investițiilor

octombrie 19, 2017

Prim-ministrul Mihai Tudose a trecut astăzi in revistă, cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții (BEI), in cadrul unei intrevederi la Palatul Victoria, domeniile prioritare din perspectiva expertizei și a finanțărilor pe care instituția financiară a Uniunii Europene le poate acorda in continuare Romaniei. Din delegația romană prezentă la discuţii au făcut parte, de asemenea, Paul Stănescu, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale, Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor, Felix Stroe, ministrul Transporturilor, Marius Nica, ministru delegat pentru Fonduri Europene, secretarul de stat in Ministerul Sănătății Cristian Grasu, Roxana Bănică, secretar general al Guvernului și consilierii de stat Gabriel Andronache și Felix Rache. Premierul Mihai Tudose și miniștrii prezenţi la intrevedere au menționat principalele proiecte aflate in diferite stadii de pregătire la nivelul Guvernului care ar putea beneficia de expertiza tehnică a BEI: modificarea legislației in domeniul achizițiilor publice și al parteneriatului public privat, pregătirea documentației tehnice necesare pentru construcția spitalelor regionale, a autostrăzii Ploiești-Brașov și a altor proiecte de infrastructură, agricultură, eficiență energetică și reformă instituțională. Interesul nostru este să stimulăm investiţiile. Vrem, pentru aceasta, să avem in Romania o legislație mai simplă și mai flexibilă in domeniul achizițiilor publice și avem toată disponibilitatea de a pune in valoare expertiza pe care ne-o poate oferi Banca Europeană de Investiții, a declarat premierul Mihai Tudose. Accentul a fost pus in cursul discuțiilor pe dezvoltarea proiectelor majore de infrastructură, incurajarea investițiilor, atat in sectorul public, cat și in cel privat, dar și pe optimizarea resurselor financiare, valorificarea potențialului de atragere a fondurilor europene, asigurarea unui cadru legislativ transparent și coerent in domeniile aferente și multiplicarea exemplelor de bune practici. Cele două delegații au apreciat buna colaborare, de peste 25 de ani dintre Romania și Banca Europeană de Investiții, anul acesta implinindu-se și 10 ani de cand instituția financiară europeană are un birou și la București.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro