Premierul subliniaza importanta deplasarilor in teritoriu

Daca cineva ar sta inchis o luna intr-o camera si ar citi doar ziarele din Bucuresti ar avea impresia ca totul se darama in Romania, a declarat premierul Adrian Nastase, in cadrul videoconferintei saptamanale cu prefectii. “Pentru noi este foarte interesant sa iesim din zona aceasta a Bucurestiului, unde adeseori lucrurile par toate negre, catastrofale. Daca cineva ar fi inchis intr-o camera timp de luna si ar citi doar ziarele de la Bucuresti ar avea impresia ca totul se darama in Romania. Iesirile in teritoriu sunt extrem de importante pentru ca ele arata foarte clar ca se intampla extrem de multe lucruri interesante si pozitive in tara”, a spus primul ministru. Probabil ca premierul se refera la gloata de elevi sau oameni simpli obligati sa poate in maini stegulete cu PSD la fiecare deplasare a sa in teritoriu. Se intampla cu adevarat lucruri interesante daca ne referim la practicile comuniste folosite de liderii locali pentru a-si multumi sefii de la centru. Si, dupa cum stim, premierul Nastase este innebunit dupa “pupincureala”, vizitele in teritoriu oferindu-i sansa de a se “dezmata”. Primeste elogii si laude. Este in centrul atentiei. In opinia sefului Executivului, aspectele pozitive trebuie comunicate populatiei, “pentru ca altfel cineva care este bombardat numai cu informatii negative intra intr-o stare de neincredere in legatura cu modelul de societate si cu directia in care mergem”. Sa fim seriosi, domnule prim-ministru, romanii nu se pot satura cu vorbele dumneavoastra. Ele nu astampara foamea copiilor.