Premierul Sorin Grindeanu salută sprijinul exprimat de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru ridicarea MCV înainte de 2019

mai 11, 2017

Galerie foto Premierul Sorin Grindeanu s-a intalnit astăzi, la Palatul Victoria, cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. La intrevedere au participat, de asemenea, ministrul Finanțelor Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, și comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu. Pregătirile demarate de Romania in perspectiva preluării primului mandat la președinția Consiliului Uniunii Europene, in 2019, și ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare in acest orizont de timp, aderarea la Schengen și adoptarea euro au fost principalele subiecte abordate in cursul intrevederii. Legat de perspectiva ridicării Mecanismului de Cooperare și Verificare, premierul Sorin Grindeanu s-a declarat convins că dialogul purtat pe această temă cu experți ai Comisiei Europene a adus clarificările necesare pentru ca Romania să-și poată indeplini angajamentele asumate. In cei zece ani care au trecut de la aderarea la Uniunea Europeană, Romania a avut o abordare predictibilă, constructivă și pro-europeană și suntem hotărați să facem tot ceea ce ne-am angajat, a declarat șeful Executivului, adăugand că aderarea la Uniunea Europeană a adus foarte multe beneficii Romaniei. Premierul Sorin Grindeanu a menționat, totodată, faptul că Romania este pregătită deja de cațiva ani, din punct de vedere tehnic, pentru aderarea la Schengen, a prezentat progresele făcute in ultimele două luni in privința subvențiilor pentru fermieri și a pledat pentru relocarea la București a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), intenția Romaniei de a-și depune candidatura in acest sens fiind deja exprimată oficial printr-un memorandum aprobat de Guvern. La randul său, ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, a dat asigurări in privința determinării Guvernului de a menține ținta de deficit de 3% din PIB. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a salutat progresele făcute de Romania, exprimandu-și incă o dată speranța că Romania va fi primită in Schengen și că ii va fi ridicat Mecanismul de Cooperare și Verificare inainte de preluarea mandatului la președinția Consiliului Uniunii Europene.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro