Premierul Sorin Grindeanu a participat la preluarea mandatului de către noul ministru al Economiei, Mihai Tudose

aprilie 22, 2017

Declarații ale premierului Sorin Grindeanu şi ale miniştrilor economiei şi IMM-urilor, Mihai Tudose şi Alexandru Petrescu [Check against delivery] Sorin Grindeanu: Felicit pe dl ministru Tudose şi, de asemenea, pe dl ministru Petrescu. Sunt două domenii extrem de importante pentru Romania, şi Economia şi Ministerul pentru IMM-uri. Sunt lucruri pe care le-am făcut deja din programul de guvernare atat la Ministerul Economiei, cat şi la IMM-uri. Mai sunt foarte multe lucruri de făcut. Eu am incredere in cei doi colegi ai mei. Sunt convins că ceea ce inseamnă priorități ale celor două ministere vor fi puse in practică intr-un ritm alert. Sunt ministere care sunt adiacente, dacă vreți, ca şi profil. Imi doresc pentru Ministerul Economiei să incepeți, dle ministru, cu revitalizarea industriei de Apărare. Avem in proiectul de buget, in buget de fapt, că deja e aprobat, aşa cum știți, 2% din PIB pentru Apărare. Mi-aş dori ca marea parte a acestei sume să fie cheltuită in Romania, astfel incat să putem să ajutăm industria naţională de apărare. Asta ca să amintesc doar unul din domeniile pe care dvs le coordonați, iar la dvs, dle Petrescu, de fapt aţi şi făcut lucrul ăsta pană acum, dar aşa pe termen scurt, dincolo de start-up şi toate măsurile pe care le-aţi adoptat deja, mă interesează să faceți rapid proiectul pentru legea prevenției. Sunteți cei care coordonați acest grup interministerial. E nevoie, s-a inceput, vreau să lucrați ca şi prioritate pe Legea prevenției şi, sigur, pe toate măsurile pe care le avem in programul de guvernare, da? Alexandru Petrescu: Aşa este, da! Sorin Grindeanu: Dle ministru. Mihai Tudose: Dle prim-ministru, ca să răspund la ceea ce aţi spus, săptămana viitoare deja am stabilit o intalnire cu ministrul apărării pentru a ne pune de acord cu necesitățile Armatei Romane şi capacitatea de producţie a industriei romanești de apărare. De asemenea, in cel mai scurt timp vom prezenta o analiză a situaţiei şi un plan de măsuri pentru a transforma sau pe baza celor doi giganți ai economiei romanești, Transgaz şi Transelectrica, să incercăm să transformăm Romania intr-un hub energetic pe Balcani, căci e păcat să nu folosim resursa pe care o avem. Vom acționa conform programului de guvernare in tot ceea ce inseamnă parte de minerit neenergetic pentru valorificarea superioară a minereurilor din Romania, să nu mai exportăm minereu de cupru, ci să incercăm să producem plăci de cupru, deci produs finit. E valabil şi in alte domenii, in alte zone de minereuri, ajungand pană la resursa naturală - apa, care este foarte importantă. Avem cea mai bogata resursă de apă minerală din Europa şi nu ştim să o folosim cum trebuie. Aşa cum am mai spus, impreună cu IMM-urile, o să acţionăm pe zona de competitivitate, fiindcă aici, intr-adevăr, avem o problemă, dacă vrem să cucerim piețele externe. Şi, tot printre priorități, cu toate că nu poate să existe o ierarhizare intre ele, se vor intampla simultan, intră toate problemele pe care le avem cu inchiderea de mine, haldele de steril, unde ne așteaptă zile grele din punct de vedere şi european, dacă vreți, avand o mulțime de presiuni pentru a le inchide. Să nu uităm de Oltchim şi alte situaţii asemănătoare unde lucrurile trebuie finalizate cu succes şi din punct de vedere al impactului economic, cat şi din punct de vedere social, pentru că sunt mii de oameni care au locuri de muncă acolo. Sorin Grindeanu: Mulţumesc. Alexandru Petrescu: Vă mulţumesc, dle prim-ministru. După cum probabil știți, eu provin din sectorul de business, cunosc bine mediul de afaceri populat in proporție de 99% de IMM-uri, sunt probleme stringente şi aş puncta doar accesul dificil la finanțare, o insuficientă dezvoltare a culturii exportului de către firme romanești, punandu-le intr-o poziție de penetrare dificilă a piețelor externe. Evident că avem programul start up nation, 10.000 de firme, 20.000 de locuri de muncă pe an. Este deosebit de important şi din perspectiva trendului negativ inființări vs radieri. Este un program central capitolului IMM-uri program de guvernare şi, aşa cum v-am obișnuit şi in portofoliul trecut, imi voi focusa in mod special atenția pe materializarea acestui program. Este, de asemenea, foarte importantă consolidarea diplomației economice. Toată rețeaua de atașați comerciali voi căuta să eficientizez şi să optimizez activitatea reprezentanților noștri in ambasadele străine, in ambasadele romanești din străinătate şi desigur, după cum foarte bine aţi menționat, adoptarea cat mai repede intr-un mod cat mai transparent şi obiectiv a legii prevenției şi crearea, impreună cu mediul de afaceri, a unui cadru legislativ fiscal care să nu fie advers mediului de business, ci, din contră, să fie predictibil şi flexibil. Vă mulţumesc mult. Sorin Grindeanu: Mulţumesc. Vă urez succes. Mulţumesc mult. /...;/ Reporter: Aţi avut cateva momente faţă in faţă cu președintele Klaus Iohannis la Cotroceni. A fost un subiect de discuţie special? Sorin Grindeanu: Nu, decat a urat succes echipei in noua formă. Mulţumesc mult.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro