[Check against delivery] Realizator: Radu Tudor - Bună seara şi bine aţi venit la Punctul de intalnire! Doamnelor şi domnilor, 100 de zile de la preluarea puterii guvernamentale de către echipa condusă de primul ministru Sorin Grindeanu. Foarte multe subiecte, foarte multe informaţii, dezvăluiri in această seară şi in mod evident invitatul special al emisiunii Punctul de intalnire primul ministru Sorin Grindeanu. Bună seara, domnule prim-ministru! Sorin Grindeanu: Bună seara. Vă mulţumesc pentru invitaţie şi Hristos a Inviat! Realizator: Adevărat a inviat! Vă mulțumesc că sunteți aici și am luat ca reper această primă sută de zile de guvernare, pentru că in fiecare mandat de acest gen, pentru fiecare echipă guvernamentală dintr-o țară europeană se face un astfel de bilanţ. Şi mi-aş dori foarte mult să incepem cu o autoevaluare a primelor 100 de zile de guvernare. Ce consideraţi că aţi făcut bine şi aţi indeplinit din angajamente, ce credeţi că a rămas in urmă şi trebuie indeplinit să spunem in următoarele 100 de zile sau pană la sfarşitul anului? Sorin Grindeanu: In primul rand, domnule Radu Tudor, pentru noi lucrurile erau extrem de clare din momentul in care am depus jurămantul şi am intrat in paine, dacă pot să spun aşa, la Palatul Victoria. Aveam şi avem lucrurile foarte clar stabilite pe trimestre, pe ani, măsurile toate pe care trebuie să le luăm. Pe primul trimestru de fapt am şi făcut o evaluare, şi s-a făcut o evaluare şi la nivel guvernamental și, de asemenea, o evaluare din punctul de vedere a coaliţiei, care susţine echipa guvernamentală. Aşa cum ştiţi, in urmă cu cateva săptămani noi am avut şedinţe in forurile de conducere ale celor două partide care susţin coaliția guvernamentală, ne-am uitat pe măsuri, ceea ce am făcut, ceea ce am spus că o să facem in aceste prime 3 luni, ceea ce am făcut şi am făcut şi, mult mai important, aceste următoare trei luni si măsurile pe care trebuie să le luăm in aceste trei luni, pentru că sunt luni extrem de importante pentru intărire, pentru consolidarea actului de guvernare, pentru consolidarea programului cu care noi am venit in faţa cetăţenilor. Sunt lucruri care, poate, puteau fi comunicate mult, mult mai bine; sunt măsuri pe care noi le-am luat şi poate, poate, comunicarea și modul in care au fost explicate nu a fost cea mai fericită, dar acele măsuri s-au luat. S-au crescut pensii, s-au redus taxe, a crescut salariul minim pe economie, s-au făcut toate acele lucruri legate de studenţi, foarte multe lucruri, programe naționale lansate. Dacă e să vorbim doar de agricultură, pot să vă spun, şi subliniez de fiecare dată, luna martie a fost o lună extraordinară din punctul de vedere al gestiunii, al managementului la nivelul Ministerului Agriculturii de fonduri europene, de subvenții care au fost date către fermierii romani. Aproape un milion de oameni şi-au primit al timp subvențiile, nu cu intarziere, nu in lunile iulie sau august, aşa cum erau obișnuiți. Sunt lucruri - amintind doar cateva dintre ele - care s-au intamplat in aceste luni. Cu toate aceste măsuri pe care noi le aveam prinse in acest cadenţar, au fost foarte bine de fiecare dată analizate, cum sunt analizate și cele pe care urmează să le luăm și pe care le avem prinse in programul de guvernare; au fost foarte bine analizate astfel incat efectele să fie cele pe care noi le anticipăm. Şi iată că, aşa cum ne arată acum datele după primul trimestru, efectele sunt cele pe care noi le-am anticipat, şi anume tot ceea ce am spus ca şi creştere economică, ca şi venituri in plus la buget, datele furnizate in acest moment de către Ministerul Finanţelor ne arată că măsurile luate de noi se inscriu in ceea ce noi am prognozat. In favoarea a ceea ce spun şi ca o subliniere pană la urmă este şi revizuirea făcută de FMI in urmă cu cateva zile privind creșterea economică, pe care a mărit-o de la 3,8 la 4,2. Intr-un final o să ajungă, sunt convins, şi danşii la ceea ce noi am spus, şi anume 5,2. Realizator: Vă menţineţi această ţină de... Sorin Grindeanu: Bineinţeles. Realizator: ...creştere, de 5,2? Sorin Grindeanu: N-avem niciun fel de motiv, in acest moment, să spunem altceva, ba chiar, dacă imi permiteţi, datele pe care le-am primit şi sunt proaspete. Sigur că o să devină oficiale in zilele următoare... Realizator: Haideţi să /.../, domnule prim-ministru, al incasărilor bugetare. Sorin Grindeanu: Vă rog. Realizator: Este așteptarea cea mai mare in cea ce vă privește, ca prim-ministru, ca lider al unei echipe guvernamentale, după ce in ianuarie şi februarie incasările n-au fost spectaculoase la buget, se așteaptă rezultatele oficiale. Așadar, la 31 martie, care sunt incasările bugetare ale Romaniei? Sorin Grindeanu: In primul rand, pot să vă spun că avem un excedent, după primul trimestru, de 1,52 de miliarde, reprezentand aproximativ 0,2% din PIB. Acum, sigur că imi vine in minte tot ceea ce se spunea prin Parlament, sau ceea ce spuneau nu neapărat in Parlament, ci in alte locuri, se spunea de deficit și de cum vom depăși deficitul de 3% și cum nu vom ajunge să ne respectăm angajamentele financiare, pe care noi le-am luat. Iată, că după primul trimestru, avem acest excedent de 0,2%. Veniturile bugetare: veniturile bugetare din luna martie au fost cu 22% mai mari decat in martie anul trecut. Pot să vă spun că ritmul de creștere pe primul trimestru al anului 2017, este de exact cum l-am prognozat, de peste 5%; veniturile totale la bugetul consolidat, de stat, sunt cu aproape 4 miliarde de lei mai mari decat trimestrul I al anului 2016. Lucrurile acestea intăresc ceea ce vă spuneam mai devreme și ne face să fim optimiști să continuăm in adoptarea măsurilor pe care noi le-am luat. Hai să vă mai spun cațiva indicatori: colectarea Taxei pe Valoare Adăugată a crescut in februarie 2017 cu 2,5 față de februarie 2016, iar in martie 2017 faţă de martie 2016 cu aproape 9%. Realizator: 9% este o cifră mai importantă. Sorin Grindeanu: De asemenea, cred că este extrem de important să spunem că toate aceste lucruri au insemnat efecte și din alt punct de vedere - din punctul de vedere al numărului de locuri de muncă, peste 60 mii de noi locuri de muncă au fost... Realizator: In trei luni. Sorin Grindeanu: ...au fost create in aceste trei luni, Romania ajungand la un minim istoric privind rata șomajului din ultimii, eu cred că peste 20 de ani. Sunt lucruri, care, din punctul nostru de vedere, ne fac optimiști, dar, totodată, să știți că suntem realiști, și aici mă refer in primul rand la echipa pe care o conduc. In continuare vom fi extrem de atenți la a analiza fiecare măsură pe care o adoptăm, sau dorim să o adoptăm, astfel incat efectele să fie pe aceeași linie - pe ceea ce ne-am propus, pe ceea ce am promis - analizand aceste lucruri, să mergem să ne atingem scopul, scopurile, pană la urmă, pe care le-am anunțat, fie prin bugetul de anul acesta, fie pe mandatul pentru care am primit votul cetățenilor. Realizator: In mod evident, toate domeniile guvernamentale vă sunt subordonate, vă sunt in coordonare, ca prim-ministru, dar mă interesează asupra căror domenii aveți o privire mai atentă, din toate cele 20 -22 de portofolii... Sorin Grindeanu: Mai multe. Realizator: ... din echipa dumneavoastră. Mai multe. Probabil, aveți două-trei priorități și mă interesează să știu, apropo de evaluarea dumneavoastră, de implicarea dumneavoastră personală, care sunt cele trei domenii pe care le supravegheați cu mare-mare atenție? Sorin Grindeanu: Le-am și anunțat public, dar e foarte bine că imi daţi posibilitatea să subliniez, fonduri europene, extrem de important şi s-a inceput foarte bine, tocmai vă spuneam de cele peste două miliarde de euro care au reuşit a fi plătiți către fermieri in primul trimestru - două miliarde, peste două miliarde 200 de milioane; noi propunandu-ne anul acesta 5,2 miliarde, iată că doar pe acest domeniu, in primul trimestru, am reușit să facem acest lucru. Lucrurile trebuie să continue, dacă imi permiteți să fac o paranteză din acest punct de vedere. Toate autoritățile de management, toate documentațiile, toate lucrurile care țin de proceduri, de instituții, in acest moment, au fost trimise acreditările pentru autoritățile de management, către Autoritatea de Audit, astfel incat să terminăm ceea ce trebuia să se termine demult, și anume acreditările pentru autorități, proceduri, toate lucrurile, toată birocrația necesară din multe puncte de vedere... Realizator: Care totuși poate fi simplificată, dacă mă intrebați şi sper să fie... Sorin Grindeanu: Care... dacă vreți facem o discuție și din acest punct de vedere care trebuie să fie simplificată... Aceste etape sunt aproape de final. Documentațiile sunt, in acest moment, in analiză la autoritățile de audit pe programele operaționale pe autoritățile de management, o etapă extrem de importantă. Eu am intalniri săptămanale, la 10 zile, cu cei care răspund, in mod direct, de acest domeniu, cel al fondurilor europene. Repet, ne-am pus o țintă ambițioasă - 5,2 miliarde de euro atrași, in acești ani, din fonduri europene, e ambițioasă privind in urmă față de anul trecut, cand știm ceea ce s-a intamplat. Realizator: Lipsa de performanță din anii trecuți. Evident. Sorin Grindeanu: Al doilea domeniu pe care il urmăresc, extrem de important, dar n-aș vrea să se simtă... Realizator: Nu e un clasament... Sorin Grindeanu: ... cineva că nu face parte de pe podium și nu e pe acest clasament... Realizator: Nu, nu, lăsați că de restul ne ocupăm noi. Sorin Grindeanu: Bineințeles, intalnirea săptămanală și toate discuțiile pe care le am cu Ministerul Finanțelor, cu ANAF-ul, cu toate instituțiile care sunt conexe acestui domeniu, tocmai intărind ce vă spuneam mai devreme, intărind dorința noastră de a continua măsurile pe care ni le-am propus a le lua, de a le analiza foarte bine și de a vedea totodată efectele directe in economie, in incasări, in venituri, in cheltuieli și așa mai departe. Realizator: Deci supravegheați, personal, incasările la bugetul de stat și colectările? Sorin Grindeanu: Săptămanal. Şi poimaine am... in fiecare săptămană am intalnire cu aceste instituții. Realizator: /.../ Sorin Grindeanu: Şi al treilea, care de fapt... sper să nu se supere colegii mei pe mine, dar care pe care il consider... şi consider că a fost deficitar, indiferent de guvernul pe care l-a avut tara sau guvernele pe care le-a avut țara noastră in acești ani - transporturile. Realizator: Gand la gand cu bucurie, pentru că scrisesem un titlu pentru intalnirea noastră: autostrăzile, marele eșec al tuturor guvernelor. Și m-am intrebat... Sorin Grindeanu: N-am niciun motiv să vă contrazic, domnule Radu Tudor, pentru că vedem cu toții ceea ce avem in țară. S-a desenat... am dat exemplul acesta, o să il mai dau... Realizator: De carioci şi de hărţi ne-am săturat. Sorin Grindeanu: Carioci, pe tablă, pe hărţi, s-au făcut trasee in sus, in jos, in funcţie de anumite lucruri, desene, foarte multe studii, extraordinar de multe. Din păcate, in momentul acesta, nu avem ceea ce trebuie şi ceea ce trebuia să avem de mulţi ani, şi anume un sistem, sau măcar un inceput coerent de sistem de autostrăzi in ţara noastră. Avem franturi. Realizator: Haideţi să discutăm concret ce s-a intamplat in primele trei luni şi ce se va intampla in 2017, in domeniul autostrăzilor? Sunt milioane de romani care tot aşteaptă să aibă şi ei nişte autostrăzi civilizate ca in vest. Sorin Grindeanu: Eu... In primul rand, dați-mi voie un minut pentru că e un domeniu de care sigur la o scară mult, mult mai mică m-am ocupat și cand eram in administrația publică locală, fie că vorbim de Primăria Municipiului Timișoara, fie că vorbim de Consiliul Județean Timiș. In primul rand, ca să poți să faci ceva in acest domeniu iți trebuie determinarea și hotărarea și să poți să ai forța - sigur, respectand legea, respectand tot ceea ce ține de transparență, de mediul concurențial, de toate lucrurile absolut normale să impui un anumit ritm și să nu devii prizonierul acelui sistem incredibil, care spune, așa cum spuneți dumneavoastră de fiecare dată: domnule, mai vedem noi. Nu se poate, mai trebuie să facem un studiu. Aici mai cresc sau e o arie protejată. Aici sunt lilieci, dincolo sunt nu știu ce specii de broaște, in alte părți avem culoare pentru urși. Deci, in primul rand, iți trebuie atitudine, să știi exact ceea ce trebuie să faci in acest domeniu și să tragi sistemul după tine. Dacă vă aduceți aminte in urmă cu o lună și jumătate, eu am mers in vizită - chiar două luni - m-am dus la Ministerul Transporturilor, am avut o discuție cu cei de acolo, cu domnul ministru și cu cei din echipa dansului și recomandarea mea, dincolo de alte lucruri pe care sau care mi-au fost prezentate ca și planuri imediate, a fost următoarea: să mute ministerul in teren, să se miște, să vadă lucrările, să aibă un ritm mai alert, fiindcă din birouri nu se construiesc nici centuri, nici autostrăzi, nici căi ferate moderne și in niciun caz nu poți să le urmărești. Ai o imagine care de foarte multe ori n-are nicio legătură cu realitatea și nevăzand lucrurile la fața locului, tot timpul se găsesc scuze, mai ales in acest domeniu, de ce nu s-au intamplat anumite lucruri... Realizator: Problema e că banii se duc și autostrăzile tot nu apar. Și-s cateva miliarde de euro anual la transporturi. Sorin Grindeanu: Păi aici intrăm in alt subiect legat de transporturi și de infrastructură și de ceea ce s-a intamplat in spate. Realizator: Rămane ținta asta de 90 de kilometri anul acesta? Sorin Grindeanu: In jur de 90 de kilometri, da. Realizator: Cu tot cu centuri? In acești 90 de kilometri sunt și centurile incluse? Sorin Grindeanu: Da, o am defalcată, i-am rugat pe cei de la Ministerul Transporturilor chiar să facă publice toate aceste lucruri, astfel incat să poată să vadă romanii, timp, cat vrem, care e termenul de execuție și așa mai departe. Realizator: Dacă se va respecta termenul acesta, in patru ani de zile, 9X4=36, destul de puțin 360 de kilometri, dacă se va respecta și ăsta. Sorin Grindeanu: Haideți să vedem care este cauza. Să știți că nu-i o cauză, pană acum sau pe ceea ce trebuie să facem pe termen scurt și mediu, de lipsă de finanțare. Realizator: Sigur nu? Sorin Grindeanu: Nu. Realizator: Ne spune și comisarul european Corina Crețu, nu s-au atras fondurile pentru transporturi. Sorin Grindeanu: Nu, nu că nu s-au atras, n-am fost in stare să-i cheltuim nici pe cei din exercițiul bugetar trecut. Se fazează 2007-2013 s-au fazat proiectele de pe exercițiul bugetar trecut, pe actualul exercițiu bugetar, in loc să fi terminat banii europeni... Realizator: Și să spună: domnule prim-ministru, mai dați-ne bani, că noi vrem să lucrăm... Sorin Grindeanu: Nu, dar avem Master Plan. Noi avem un Master Plan in acest moment aprobat, agreat impreună cu Comisia Europeană, un Master Plan care inseamnă sau implementarea acelui Master Plan inseamnă mult mai mulți bani decat ceea ce este alocat pe actualul exercițiu bugetar. Deci, in mod normal, trebuia să terminăm, să cheltuim banii pe vechiul exercițiu bugetar, existau foarte multe proiecte care trebuiau făcute pe actualul exercițiu bugetar. Asta este o vină, vină din spate, de se fazează proiecte, s-au fazat lucrări și așa mai departe. Realizator: Ce se incepe anul acesta? Sorin Grindeanu: Păi eu pot să vă spun cateva lucruri, dacă imi dați voie, pentru că le-am cerut să-mi dea la zi... Realizator: I-aţi spus să scrie... Sorin Grindeanu: ... fiindcă le-am spus că dau public, pe perioada imediat următoare și o să spun romanilor ceea ce doresc cei de la Ministerul Transporturilor. In primul rand, in acest moment, la CNAIR, Compania Națională... se află in proceduri de achiziție publică, finalizarea lucrărilor la nodul Gilău şi conexinea dintre secţiunea 2B şi secţiunea 3A1 - autostrada, mă rog, Braşov - Targu Mureş - Cluj - Oradea - procedura se află in faza de evaluare a ofertelor. De asemenea, realizarea autostrăzii Braşov - Targu Mureş - Cluj - Oradea, lotul 1: Targu Mureş - Ungheni, drum de legătură - procedura se află in faza de evaluare a ofertelor. Deci sunt ridicate pe SEAP, s-au depus ofertele, sunt in faza respectivă. Drumul de mare viteză Buzău - Focşani, 72 de kilometri, parte din Master Plan, se află in perioada de depunere a ofertelor - deci e pe SEAP; Focşani - Bacău, 110 kilometri, faza de depunere a proiectelor; Ploieşti - Buzău, 65 de kilometri, faza de depunere a ofertelor; Bacău - Paşcani, 82 de kilometri, se află in faza de depunere a ofertelor. Drumul expres, legătura de la A3 - Aerportul Henry Coandă, cei aproape 10 kilometri, proiectare plus execuţie, este in faza de depunere a ofertelor. De asemenea, vineri s-a ridicat pe SEAP ca termen, cred, termenul limită de depunere a ofertelor 8 iunie, centura ocolitoare la Timişoara. Realizator: De Sibiu - Piteşti imi spuneţi ceva? Sorin Grindeanu: Vreau să vă mai dau, că vin de la Brăila şi o să ajungem şi la Sibiu - Piteşti. Zilele trecute am fost la Brăila - in urmă cu două sau trei săptămani, aşa cum ştiţi, am fost şi la Tulcea; in fiecare săptămană incerc şi aşa o să fac, să merg in unul sau două judeţe, pentru că e mai bine să iei pulsul de acolo, dincolo de... dacă le-am cerut altora .. celor de la Ministerul Transporturilor, vreau să dau un exemplu din acest punct de vedere. Este acel celebru pod Brăila-Tulcea, este o investiție pe care dumneavoastră o ştiţi şi cred că o ştiu toţi romanii, o investiţie extrem de mare, de peste 500 de milioane de euro... Realizator: De mult timp aşteptată. Sorin Grindeanu: ... care are finanţare europeană pe ITI şi din toate datele pe care le avem acum, documentaţia şi, la fel, proiectare plus execuţie.. De ce preferăm această abordare? Pentru că se reduce timpul, se comprimă timpul făcand o singură licitaţie, o singură achiziţie publică pe proiectare plus execuţie decat stand in mai multe etape. Documentaţia este trimisă către ANAP, către Agenţia Naţională a Achiziţiilor Publice. Din toate datele pe care le avem acum, eu nu vreau să pun presiune pe absolut nimeni... Realizator: Eu vreau să puneţi presiune, sincer. Sorin Grindeanu: ... am inţeles că in maxim o săptămană este ridicată pe SEAP această documentaţie, astfel incat se porneşte procedura de achiziţie pentru podul Brăila - Tulcea, o investiţie de peste, vă repet, de peste 500 de milioane de euro. Realizator: Haideţi să incheiem acest capitol, pentru că mai sunt foarte multe cu coridorul 4, unde e durerea cea mai mare. Sorin Grindeanu: Vreau să vă spun cateva lucruri importante apropo de autostrăzi. Drum expres şi chiar imi doresc să fac o precizare: Craiova - Piteşti, in lungime de 121 de kilometri - procedura de achiziţie publică este estimată a fi lansată undeva la sfarşitul lunii mai - inceputul lunii iunie, deci procedura de achiziţie publică. Am văzut anumite comentarii ale unor domni sau doamne legat de acest drum expres. Subliniez, este vorba de un drum expres in regim de autostradă. Eu nu ştiu dacă inţeleg foarte bine unii domni care işi dau, doar işi dau cu părerea, deci vorbim pană la urmă de o autostradă, singura diferenţă, absolut singura diferenţă dintre cele două tipuri de... Realizator: Dintre autostradă şi drum expres... Sorin Grindeanu: ... şi drum expres este acea bandă de urgenţă, refugiu de urgenţă. In rest, regimul de viteză... Realizator: Separator de benzi, două benzi pe sens... Sorin Grindeanu: Regimul de viteză, acelaşi pentru că am cerut să fie proiectat drumul pentru regim de viteză de autostradă, deci lucrurile sunt cat se poate de clare... Realizator: Să le facem şi pe acestea măcar /.../ Sorin Grindeanu: Centura de sud am... daţi-mi voie, că eu cred că e importantă Centura de sud a Municipiului Bucureşti, şi anume inelul zero, acei 50 de kilometri. Lansarea procedurii de execuţie este estimată, deci să mergem spre partea de achiziţie publică, după ce se termină toate documentaţiile, deci lansarea acestei proceduri in luna iulie a anului 2017. Acum, autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 Curtea de Argeş - Piteşti, in lungime de un pic peste 30 de kilometri, 30,3 kilometri, lansarea procedurii de execuţie iunie-iulie 2017. Realizator: De execuţie. Sorin Grindeanu: De achiziţie, scuzaţi-mă. Realizator: De achiziţie, mă şi miram, că dacă in două luni /.../. Sorin Grindeanu: Haideţi să vă spun de ce le-am cerut, de achiziţie... Realizator: Săreau cei de la Renault in sus de bucurie, mai făceau o fabrică... Sorin Grindeanu: Păi nu putem să ardem chiar... imi doresc să ardem foarte repede, foarte multe etape, dar aceste lucruri de care vă aminteam şi pe care... sunt cateva dintre ele şi pe care le enumeram aici, sunt absolut necesare pentru că trebuie să avem un caştigător, să existe licitaţie publică, astfel incat să parcurgem toate etapele legale, in mod transparent şi de necontestat. Realizator: Eu imi doresc ca in prezenţa dumneavoastră, tot ceea ce s-a anunţat acum, in premieră, să fie inaugurat de dumneavoastră, să mergeţi la toate aceste /.../ Sorin Grindeanu: Eu imi doresc mai mult decat atat, imi doresc şi o să vedeţi că lucrul acesta il fac, imi doresc ca tot ceea ce s-au angajat cei de la Ministerul Transporturilor şi au inceput exact cum vă spuneam, ritmul şi vă rog să urmăriţi şi ii rog pe romani să urmărească ritmul in care se ridică spre achiziţie publică, se trimit documentaţiile, incep să se ţină licitaţiile de execuţie, incep să apară termene, este unul sporit. Ii incurajez să mărească acest ritm, iar eu, mie imi place pe teren, chiar imi place să văd de la faţa locului cum se desfăşoară anumite lucruri. 30 de secunde... Realizator: Mi-aş dori ca la finalul mandatului dumneavoastră să mergem impreună cu maşina, să vă duc in Piaţa Bălcescu din Timişoara, pe Strada Memorandumului, unde mi-am petrecut foarte multe vacanţe ale copilăriei şi să ... Sorin Grindeanu: Să ştiţi că era in colegiul meu strada Memorandumului, in Timişoara... Realizator: Să vă arăt cu ochii inchişi toate locurile pe care le visez şi acum din Timişoara. Sorin Grindeanu: 30 de secunde. Realizator: Vă rog. Sorin Grindeanu: In sprijinul a ceea ce am spus şi din dorinţa noastră de a scurta aceste termene, de a face lucrurile transparent, in acord cu procedurile Comisiei Europene, dar aş scurta foarte mult termenele, pană la finalizarea execuţiei, pană cand terminăm cu desene, cu carioci, cu tablă şi cu tot felul de lucruri din astea. O să venim... e un prim draft făcut, şef de filă a fost Ministerul Economiei, pe legea proiectelor strategice. Noi am mai vorbit de acest lucru, sunt trei domenii extrem de importante: infrastructură, energie şi armată. Acest prim draft a fost finalizat. In continuare, este intr-o dezbatere cu specialişti, intr-o dezbatere internă, in momentul in care lucrurile sunt clare din punctul nostru de vedere, bineinţeles că il vom supune dezbaterii publice, astfel incat să il adoptăm. De ce? Tocmai pentru a scurta aceste perioade de care ne-am săturat. Pentru mine, exemplul centurii oraşului Bacău, dacă nu mă inşel, care a inceput in urmă ... s-a licitat in urmă, sper să nu greşesc, şapte, opt, zece ani şi care luna trecută, domnule Radu Tudor, nu e finalizată centura, s-a reziliat contractul, este un exemplu despre modul in care... Realizator: Centura frumoasei noastre capitale a inceput in ultimul an de mandat al lui Adrian Năstase, in 2004 şi nici acum nu este gata. Sorin Grindeanu: Este un alt exemplu... Realizator: 13 ani şi cateva sute de morţi. Sorin Grindeanu ...un exemplu de cum s-au gestionat lucrurile din punctul de vedere al infrastructurii. Lucrurile astea trebuie să se termine, şi modul in care s-au gestionat aceste lucruri. Realizator: Trebuie să intrăm intr-un ritm un pic mai alert, pentru că sunt foarte multe chestiuni pe care vreau să le parcurgem. Scurt şi la obiect, fără să mai reluăm declaraţiile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Liviu Dragnea a exprimat nemulţumiri in legătură cu noi miniştri, cu Tudorel Toader de la Justiţie şi cu Ionel Ştefan de la Finanţe. S-a vorbit şi se vorbeşte despre o posibilă remaniere. Ce aveţi să ne comunicaţi din punctul acesta de vedere, domnule prim-ministru, nemulţumiri faţă de miniştri şi posibilă remaniere in următoarele 2 luni? Sorin Grindeanu: In primul rand eu vreau să vă spun că eu ii monitorizez pe toţi miniştrii şi nu sunt singurul, sunt convins, inclusiv domnul preşedinte Liviu Dragnea monitorizează nu doar guvernul, ci şi celelalte instituţii. Datoria mea este să monitorizez toţi miniştrii, toţi membrii echipei guvernamentale. Sunt lucruri absolut normale. Sunt termene, sunt măsuri pe care trebuie să le adoptăm şi pe care trebuie să le facem intr-un mod cat se poate de clar şi de transparent, fără patimă personală sau chestiuni care ţin de chimie personală. Aici lucrurile sunt cat se poate de serioase. Vă repet, monitorizez ca şi prim-ministru fiecare membru al echipei pe care o conduc. Remanierile sau ceea ce m-aţi intrebat dumneavoastră nu le facem la televizor. Analizăm, tragem linie, discutăm cu preşedintele Liviu Dragnea, trag o concluzie ca şi prim-ministru vizavi de modul in care unii sau membrii echipei guvernamentale şi-au făcut treaba, prezint concluzia pe care o am şi o discutăm aşa cum am făcut toate celelalte lucruri cu partidul din care fac parte, impreună cu preşedintele Liviu Dragnea şi in coaliţia care susţine acest guvern. Realizator: Sunteţi mulţumit de toţi miniştrii in primele 100 de zile? Sorin Grindeanu: Sunt mulțumit de mare, mare parte din miniştrii. Au făcut ceea ce trebuiau să facă ca şi măsuri in primele 3 luni. Imi doresc, imi doresc din partea unora dintre ei - şi le-am transmis, eu in fiecare zi mă intalnesc cu 2, 3, 4 miniştri, este o activitate cat se poate de firească; intalniri dincolo de convorbirile pe care le avem pe teme punctuale. Tocmai vă spuneam că monitorizez pe fiecare dintre ei... Realizator: Deci nu excludeţi o remaniere in cazul in care partidul decide că unii miniştri nu corespund din punct de vedere al criteriilor? Sorin Grindeanu: Eu vă spun că in primul rand trebuie făcută această analiză şi o fac cu toată echipa. Imi prezint, normal, punctul de vedere ca şi căpitan de echipă pană la urmă la guvern, ca și prim-ministru, aşa cum am făcut de fiecare dată; prezint lucrurile astea coaliţiei de guvernare. Am avut dialoguri... Realizator: Aţi vorbit cu Liviu Dragnea despre nemulţumirile pe care le are? Sorin Grindeanu: Eu vorbesc cu domnul preşedinte Liviu Dragnea de foarte multe ori pe zi, contrar a ceea ce se incearcă a se spune şi din interior... Realizator: Apare pe surse că e o relaţie tensionată.. Sorin Grindeanu:.. şi din exterior. Credeţi-mă, suntem doi oameni politici extrem de responsabili, care ne inţelegem, fiecare dintre ei noi, rolul pe care-l avem şi unde suntem fiecare dintre noi și care ne dorim un singur lucru principal: ca tot ceea ce noi am spus şi cu ceea ce ne-am angajat să facem, să facem. Dacă aveţi incredere că aşa cum s-au gestionat lucrurile in această perioadă, contrar a tot ceea ce, să spunem, poate că era şi normal, că presa are... Realizator: Atunci cand preşedintele PSD exprimă critici la televizor in legătură cu unii miniştri, unii se aştepau, inclusiv eu mă aşteptam ca aceste nemulţumiri să fie comunicate in primul rand primului ministru şi ele să stea la baza, eventual, a unor decizii. Dacă v-a comunicat nemulţumirile lui, probabil că o să observăm noi, cum aţi spus dumneavoastră, remanierele nu se discută, ci se pun in practică. Sorin Grindeanu: Şi nu le facem la televizor, domnule Radu Tudor. Realizator: Am inţeles. Aici este o chestiune imporantă şi o diferenţă de nuanţă. Există o ingrijorare foarte mare, domnule prim-ministru, in legătură cu impozitul pe gospodărie. Această gospodărie, incă nedefinită, care, mă rog, a fost prezentată pe larg aici, la Punctul de intalnire, joi seara, de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, gospodăria aceasta, incă nedefinită, modificarea sistemului de impozitare, evident, crează, să spunem, tensiuni, crează teama de necunoscut. Vă rog eu pe dumneavoastră să ne spuneţi ce se intamplă cu gospodăria asta? Sorin Grindeanu: Este normal să creeze foarte multe discuţii, să ducă la foarte multe discuţii această nouă abordare, pentru că vorbim, pană la urmă, de o nouă abordare, dar nu inventăm apa caldă. Acestea sunt lucruri care se aplică şi in alte ţări, unele dintre ele membre ale Uniunii Europene, altele nu, dar ţări dezvoltate, care merg foarte bine din punct de vedere economic. Ca să fac o clarificare şi din acest punct de vedere, eu i-am rugat, la ultima şedinţă de guvern, pe colegii mei din Guvern, ca cel puţin pe domenii unde noi nu am ieşit cu proiectul final, n-am venit cu un, sau măcar cu un prim draft, pe care să-l discutăm, pe legi extrem de importante pentru viața romanilor, comunicarea şi tot ceea ce ţine de acest subiect să fie foarte bine gandită şi foarte bine structurată, fiindcă, altfel, o comunicare proastă, crează efecte mai rele decat o lege, care, intr-un final, este o lege bună, aşa cum ne dorim să fie aceste schimbări. Acum, din acest punct de vedere, n-o să incalc, şi apelul meu, incă o dată, a fost către cei care fac parte din echipa guvernamentală şi am cerut ministrului de finanţe să iasă şi să explice mai mult ceea ce ne dorim, ceea ce vrem să facem, ceea ce avem ca şi măsuri prevăzute in programul de guvernare, şi această comunicare să fie una cat se poate de structurată, de simplă, astfel incat cetăţenii să inţeleagă foarte bine ceea ce ne dorim. Asta a fost intenţia mea, asta este intenţia mea in continuare. Realizator: Aţi fost in gandul meu. Eu nu cred că ANAF are capacitatea administrativă şi organizatorică de a face o revoluţie in domeniul fiscal şi in domeniul impozitării. Sorin Grindeanu: Inainte de a face aprecieri... Realizator: Ei se impiedică acum de lucruri simple, la impozite pe persoană fizică. Sorin Grindeanu: Inainte de a face aprecieri de acest tip, le-am cerut celor de la Finanţe, celor de la ANAF, pe baza a ceea ce noi am spus şi am analizat şi este parte a programului de guvernare ca şi măsuri, din acest punct de vedere, să lărgească baza de analiză, să vină cu acel draft, să-l rediscutăm de două-trei ori, astfel incat, aşa cum am făcut cu celelalte măsuri de care vă aminteam la inceputul emisiunii, astfel incat, in momentul in care luăm o decizie, să ştim foarte bine pe ce ne aşezăm, care sunt măsurile şi care sunt efectele pentru că aici, dincolo de schimbările propriu-zise, este nevoie de o infrastructură mult mai mare, este nevoie, poate, de noi proceduri, iar lucrurile acestea nu sunt imposibil de făcut, pentru că lucrurile acestea se pot face şi sunt optimist din acest punct de vedere, dar trebuie să fie cat se poate de clare şi transparente şi să se ştie exact, pe termene, ceea ce avem de făcut. Realizator: Dați-mi o definiție, ce inseamnă diferența față de impozit pe persoană fizică, impozitul pe gospodărie. Sorin Grindeanu: N-am să intru in tot ceea ce inseamnă aceste... Şi n-o să fiu primul care incalcă anumite reguli, pe care le-am cerut colegilor mei din echipa guvernamentală, pentru că vreau să fiu un exemplu pentru ei, din acest punct de vedere. In schimb, am să vă spun - și am văzut că a inceput să facă acest lucru domnul ministru Viorel Ștefan, să iasă, să explice cat mai mult. Aștept - eu sunt absolvent de științe exacte, aștept să imi vină acea formă care să se apropie de final și să nu arunc, să mă arunc, și nu cred că e bine pentru un prim-ministru să spună lucruri care nu sunt sigure 100%, că aceste lucruri aruncă și poate să ducă la efecte pe care nu ni le dorim. Dar vreau să vă spun ceva, trec un pic, dacă-mi permiteți, la altceva. Nu mi-a plăcut in această perioadă, domnule Radu Tudor, să vorbesc absolut deloc - și am evitat să fac acest lucru - despre moștenirea grea. Nu m-ați auzit. Ba chiar din contra. Am spus aproape de fiecare dată că in momentul in care ajungi undeva, prin votul romanilor, fie că vorbim de o primărie, de un Consiliu Județean, de guvern, de președinte, preiei acele demnități cu activ și pasiv. In schimb, ceea ce am primit azi ca și informație, legată de anul fiscal 2016 și de ceea ce ne spuneau domnii tehnocrați și ceea ce ne spuneau unii și la inceputul acestui an, in primul trimestru, /.../ mi-a plăcut să ii numesc apostoli ai austerității. Mă face să fiu foarte supărat. Rareori intru in această stare, insă incerc să găsesc soluții. Vreau să vă spun că dincolo de un an pierdut 2016, din foarte multe puncte de vedere pe care dumneavoastră, presa, dumneavoastră, la emisiunile dumneavoastră ați spus de ce Romania a pierdut un an, un an in care a fost guvernată țară noastră de acest guvern tehnocrat. Despre fondurile europene, despre lipsă de investiții majore, proiecte majore, haos administrativ și așa mai departe. Vreau să vă spun, conform Eurostat - și asta este știrea care din păcate e reală - deficitul bugetar al Romaniei pe anul 2016, apropo de ce ne spuneau acești domni atunci cand am venit cu bugetul in Parlament, a depășit 3%. Deci, domnule Radu Tudor, poate că n-am fost bineințeles. Realizator: Pe 2016 a depășit 3%? Adică la finalul lui 2016? Nefăcand nimic. Sorin Grindeanu: In 2016, nefăcand nimic, neluand niciun fel de măsuri, absolut nimic, nefăcand investiții majore pe care să le vedem, nemărind salarii, nemărind pensii, neatrăgand fonduri europene, nefăcand nimic, deficitul pe care ne trăgeau toți de manecă la inceputul anului și acum... Realizator: Nu depășesc 3%. Sorin Grindeanu: A fost depășit in anul 2016. Domnule Radu Tudor, este o chestiune extrem de gravă, apropo de ceea ce au făcut acești domni anul trecut, nefăcand nimic in Romania. Și acum această situație ne duce intr-o postură in care trebuie să măsurăm de cinci ori, de 50 de ori, mai atent, inainte de a tăia sau inainte - ca să fiu mai direct - inainte de a lua o măsură. Ăsta este rezultatul unei guvernări, așa cum a fost guvernarea de anul trecut, o guvernare tehnocrată, extrem de aplaudată de unii și de alții și care nefăcand nimic, dar absolut nimic /.../. Realizator: A reușit să depășească deficitul... Sorin Grindeanu: Deficitul bugetar. Sunt date oficiale, vă rog frumos să intrați pe Eurostat, in seara aceasta mi-au venit, mi-au parvenit aceste date. Este inadmisibil, absolut inadmisibil ceea ce se intamplă. Realizator: Dacă guvernul pe care-l conduceți mărește salarii, mărește pensii și micșorează impozite și taxe, această depășire a deficitului bugetar nu se va accentua? Nu există un pericol, ca angajamentul pe care l-ați luat, privind mărirea de salarii și pensii, să nu se indeplinească conform programului? Sorin Grindeanu: Domnule Radu Tudor, fiecare măsură pe care noi am adoptat-o in primul trimestru - și slavă Domnului, am adoptat destule măsuri in aceste luni - care, pe de-o parte, au mărit veniturile, ca să fiu mai scurt, pe de altă parte, am relaxat mediul fiscal și Romania a devenit și mai atractivă și, in paranteză fie spus, să știți că, săptămanal, dacă nu chiar zilnic, am intalniri cu mari companii, fie că vorbim de companii, fie că vorbim de companii autohtone, fie că vorbim de companii multinaționale... Realizator: /.../ investiții /.../ in Romania... Sorin Grindeanu: Bineințeles. Foarte multe. Am avut un... Realizator: Dați-mi un... două exemple, vă rog! Sorin Grindeanu: Păi sunt... Realizator: Ce companii străine investesc și ce anvergură a investiției, in primele 100 de zile ale guvernului Grindeanu? Sorin Grindeanu: Păi, haideți să vă spun, pentru că aicea lucrurile... eu cred că pot fi văzute foarte simplu, legate de investiții, de profit... Realizator: Asta inseamnă și locuri de muncă, inseamnă și bani pentru economie, inseamnă și creșterea PIB-ului... Sorin Grindeanu: /.../ de toate aceste lucruri. In primul rand, se va investi extrem de mult in perioada următoare și in anii următori; și ați văzut, agenda mea este publică, pe sectorul energetic, pe tot ceea ce-nseamnă exploatări, inclusiv in bazinul Mării Negre. Realizator: Exxon Mobile, impreună cu Petrom, anunță o investiție de 1 miliard e euro. E o cifră uriașă. Sorin Grindeanu: Nu de 1 miliard. Vă inșelați. Eu nu vreau să intru in amănunte; dar vă spun atata: 1 miliard e puțin. Realizator: Ce urmează după primul miliard este... Sorin Grindeanu: Nu, nu, nu. E mult mai mult. Nu vreau să intru, pentru că s-ar putea să... să le afectez anumite planuri strategice. Din acest punct de vedere, Romania a devenit extrem de importantă, se investește, s-au făcut pași extrem de importanți... Rolul nostru, ca și autorități, este să creăm acel mediu propice, astfel incat aceste investiții, fie că vorbim de investiții și dezvoltări de afaceri deja existente, fie că vorbim de unele noi, fie că vorbim de bani din afara Romaniei sau bani autohtoni. Iar aicea, in spiritul a ceea ce vă spun - și subliniez lucrul acesta -, să știți că acord o atenție deosebită investitorilor și afacerilor autohtone. Joi am o intalnire cu primele 20 de companii autohtone, 100% romanești, pentru că imi doresc... Sigur, nu vreau să facem diferențieri intre cele două categorii... Realizator: Puterea financiară /.../ Sorin Grindeanu: ... Dar imi doresc să aud și din partea lor sau... separat un pic, anumite lucruri care poate putem, in mod sigur, să le imbunătățim. Revenind, Romania a devenit atractivă din acest punct de vedere, e o piață in care, in acest moment, se investește, se investește foarte mult... Ceea ce trebuie să facem noi e să menținem această piață, s-o menținem atractivă, Romania să crească și să ne /.../ Realizator: Deci, in domeniul energiei vor fi investiții și eu am dat un exemplu pentru că l-am văzut in presa economică... Sorin Grindeanu: IT. Realizator: IT, energie...? Sorin Grindeanu: Bineințeles că tot ceea ce-nseamnă investiții in infrastructură ș.a.m.d. aduc de la sine, complementar, investiții de... Realizator: Există o cifră a investițiilor străine pe primele trei luni ale anului? Sorin Grindeanu: Pot să vă dau, e o creștere a investițiilor străine pe primele trei luni ale anului, pentru că in mare parte din afacerile deja existente in Romania, mulți dintre ei se dezvoltă intr-un ritm susținut. Realizator: Haideți să incheiem cu /.../! Sorin Grindeanu: Și vă spun că investițiile străine in activitatea economică, adică participații la capitalul societăților de profit și profitul reinvestit, a fost cu 45% peste cel de anul trecut. 45%... Realizator: Investițiile străine crează un factor de multiplicare uriaș, in economie... Sorin Grindeanu: Sunt date care sunt furnizate de către instituții ale statului; nu sunt luate din alte părți... De aceea, imi doresc să menținem acest ritm și să putem să ne atingem acele ținte pe care noi le-am spus incă de la inceput. Realizator: Intr-un cuvant, cum ați defini primele 100 de zile ale guvernării pe care o conduceți? Sorin Grindeanu:... E foarte greu intr-un cuvant... Realizator: Știu. Sorin Grindeanu: ... Avand in vedere cele 100 de zile și acea experiență... /.../. Originale. Realizator: Originale. 100 de zile originale, cu Sorin Grindeanu, prim-ministru al Romaniei, un guvern de la care sunt uriașe așteptări, in privința pensiilor, in privința salariilor, in privința marilor investiții, in privința proiectelor de infrastructură și, in mod evident, in privința atitudinii față de populație. Și sper că v-ați convins că primul ministru Sorin Grindeanu, din punctul acesta de vedere, este un om ceva mai diferit, ceva mai normal decat alți prim-miniștri, pe care a reușit să-i doboare orgoliul, după prima sută de zile de guvernare. Mulțumesc, domnule prim-ministru...! Sorin Grindeanu: Și eu vă mulțumesc! Realizator: Sper să ne revedem la Punctul de intalnire..
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro