Galerie foto Prim-ministrul Sorin Grindeanu a primit astăzi, la Palatul Victoria, o delegație condusă de dr. Gunter Stock, președintele Academiei Germane și președintele Federației Academiilor de Științe Europene (ALLEA). Principalul subiect abordat a fost proiectul de construire a unui campus medical universitar al Universității de Medicină şi Farmacie Carol Davila, in care cercetarea medicală să se imbine cu practica clinică, in folosul pacienților, dar și pentru pregătirea tinerilor medici și incurajarea lor să rămană in țară. Susținem acest proiect și avem prevăzut in programul nostru de guvernare construirea unui spital republican in București, organizat ca centru de urgență, excelență și cercetare, pe toate specialitățile. Fiind insă un proiect de o asemenea amploare - universitate, campus universitar și spital - pe langă banii pe care ii vom aloca noi, ca Guvern, in paralel incercăm să găsim soluții și pentru atragerea de fonduri europene, a declarat șeful Executivului. Premierul Sorin Grindeanu a amintit că, de asemenea, printre prioritățile Executivului este și construirea altor 8 spitale regionale organizate ca centre de urgență-excelență și reabilitarea infrastructurii sanitare existente. La randul său, dr. Gunter Stock a salutat inițiativa dezvoltării unui campus medical universitar in București, oferindu-și sprijinul in ceea ce privește soluțiile de tehnologizare a unui astfel de proiect, după modelul celor existente deja in alte țări. Un alt subiect abordat in cursul discuțiilor a fost intenția Romaniei de a-și prezenta candidatura pentru relocarea la București a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA). La intalnirea de la Palatul Victoria au participat, de asemenea, Ioanel Sinescu, rectorul UMF - Carol Davila din București, și Mircea Beuran, președintele Senatului UMF Carol Davila.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro