Galerie foto Premierul Sorin Grindeanu a avut astăzi, la Palatul Victoria, o intrevedere cu prim-ministrul Landului Saxonia, Stanislaw Tillich, care efectuează o vizită in Romania, insoțit de o delegaţie economică interesată să stabilească relaţii cu parteneri economici din țara noastră. Șeful Executivului roman a evidențiat și cu acest prilej poziția economică bună pe care Romania o are in acest moment, inregistrand in primul trimestru al anului o creştere de 5,7%, față de aceeași perioadă a anului trecut, cea mai bună la nivelul intregii Uniuni Europene. Dorim să menținem acest ritm și să păstrăm Romania stabilă și pe direcția corectă, a declarat premierul Sorin Grindeanu. In opinia sa, pentru aceasta este nevoie ca in perioada următoare Romania să tureze la maximum motoarele in ceea ce priveşte absorbția fondurilor europene și investiţiile. Referitor la absorbția de fonduri europene, prim-ministrul Sorin Grindeanu a menționat că toată documentația necesară pentru acreditarea Autorităților de Management a fost trimisă spre auditare, Romania reuşind astfel, in doar cateva luni, să recupereze din intarzierile acumulate in ultimii doi ani. La randul său, premierul Landului Saxonia, Stanislaw Tillich, a subliniat interesul investitorilor din delegaţie de a găsi in Romania parteneri de afaceri. Pe langă companiile mari, de renume, care iși desfăşoară activitatea pe teritoriul landului Saxonia, s-a dezvoltat, independent, și o industrie mică și mijlocie, dispusă să concureze cu aceste companii inclusiv pe piața din Romania. Ne dorim să investim acolo unde există forță de muncă disponibilă și oportunități de dezvoltare economică, a precizat Stanislaw Tillich, subliniind că Romania dispune de o resursă umană bine pregătită. Concluzia noastră este că Romania are șanse reale in concretizarea acestor proiecte, iar pentru aceasta este nevoie de stabilitate. Vă vom susţine in acest sens, a fost mesajul membrilor delegaţiei landului Saxonia. Pe de altă parte, premierul landului Saxonia a adăugat că Romania este extrem de importantă in ceea ce priveşte viitorul comun al statelor Uniunii Europene, fiind foarte apreciată in Germania, inclusiv la nivel inalt, atunci cand se vorbeşte despre susținerea proiectului European. Referitor la relația cu Germania, care este una strategică, premierul Sorin Grindeanu a subliniat că pentru Romania este deosebit de important și dialogul cu landurile, pe care dorește să il dezvolte in continuare. Șeful Executivului s-a referit, de asemenea, la colaborarea romano-germană in domeniul educaţiei, la tradiţia bunelor relaţii ale romanilor cu comunitatea sașilor, dar și la comunitatea romanilor stabiliți in Saxonia, care s-au integrat foarte bine și au o contribuție importantă pentru economia germană și a landului. Premierul Sorin Grindeanu a evocat, de asemenea, faptul că Romania va fi invitat de onoare al Targului de Carte din 2018, de la Leipzig, in Saxonia. La intrevederea de la Palatul Victoria au participat, de asemenea, consilierul de stat Dan Neculăescu și ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro