Premierul s-a suparat din nou pe presa

septembrie 17, 2003

Nemultumit de faptul ca marea majoritate a presei scrise de la Bucuresti a relatat intrevederile sale cu oficialii Comisiei Europene intr-un mod care nu a fost tocmai pe gustul sau, premierul Adrian Nastase s-a declarat nedumerit de felul in care presa a preluat unele declaratii de la Bruxelles, privind raportul de tara pentru Romania, caracterizand aceasta atitudine drept lipsa de profesionalism sau rea intentie. Adrian Nastase a subliniat ca declaratiile oficialilor europeni au fost extrem de incurajatoare, in vreme ce o parte a presei centrale a spus ca nici unul dintre acestia nu considera ca Romania are o economie de piata functionala. Ceea ce a frapat in declaratiile primului-ministru este faptul ca domnia sa a tinut sa sublinieze ca imaginea mai putin buna data intalnirilor de la Bruxelles a fost data de doar "de o parte a presei". Monitorizarea presei ne arata insa ca numai ziarele aservite partidului de guvernamant, pornind de la Independent, Ultima ora, si ajungand la Dimineata au prezentat intr-o lumina favorabila declaratiile oficialilor de la Bruxelles, extragand din discursurile acestora numai paragrafele "esentiale". Restul presei a relatat ambele fete ale declaratiilor, care au lasat sa se inteleaga ca de obicei ca "lucrurile merg pe un drum bun insa este nevoie in continuare de o reforma adevarata". Putine au fost ziarele care au profitat de ocazie pentru a-si inteti criticile la adresa partidului lui Nastase.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro