Premierul Ludovic Orban va fi prezent luni în Camera Deputaților, ,la „Ora prim-ministrului", la dezbaterea pe tema achiziţiilor făcute de Unifarm în contextul pandemiei de COVID-19.
Dezbaterile au loc la solicitarea Grupului parlamentar al PSD, iar tema este: "Jaful Unifarm sub masca pandemiei! Schimbarea managerilor de spitale de către Guvernul PNL cu scopul de a se face achiziţii directe de măşti de la Unifarm la preţuri astronomice".
Dezbaterea vine și în contextul în care Comisia parlamentară de anchetă privind gestionarea pandemiei şi achiziţiile din această perioadă, condusă de social-democratul Marius Budăi urmează să îşi înceapă activitatea
Dezbaterea de la Cameră a fost iniţiată ca urmare a punerii sub control judiciar a directorului Unifarm, Adrian Ionel, într-un dosar în care este acuzat de DNA, printre altele, de luare de mită, referitor la achiziţionarea unor echipamente de protecţie împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Anterior, la finalul lunii iunie, premierul Ludovic Orban a precizat că nu a avut informații că la Unifarm „s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea sau că ar fi existat suspiciuni de corupţie”
„Eu nu am avut niciun fel de informaţii nici eu, nici alţi colegi de ai mei despre faptul că la Unifarm s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea sau că ar fi existat suspiciuni de corupţie. Ăsta e primul şi cel mai important lucru pe care vreau să-l spun”, a spus Orban.
Șeful Executivului a acuzat, în același context, că „toată lumea încearcă să creeze o legătură între Guvern şi directorul Unifarm”.
„Noi l-am găsit în funcţie pe directorul Unifarm Adrian Ionel, mandatul lui expiră în 14 iulie. Nu am luat decizia să îl schimbăm pentru că în plină pandemie să stai să umbli la conducerea entităţilor numai dacă am fi avut informaţii suficiente de clare şi de precise am fi putut să-l schimbăm. Era complicat să îl schimbi din funcţie, pentru că se ştie că procedura de schimbare a unui Consiliu de Administraţie şi a unui manager, în condiţiile legislaţiei actuale, e destul de complicat, adică trebuie să îi plăteşti toate veniturile pe care le-ar fi obţinut până la sfârşitul mandatului”, a subliniat sursa citate.
Premierul României a mai spus că dacă șeful Unifarm este vinovat de corupție, el trebuie pedepsit de justiție.
„Unifarm a avut un rol important, pentru că ne-a salvat din multe situații. (...) Dacă au existat acte de corupţie şi dacă DNA are aceste date privitoare la fapte de corupţie, dacă cineva a greşit, trebuie să fie pedepsit”, a mai spus Orban.
Procurorii DNA au dispus control judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de marți, pe numele directorului general al Unifarm, acuzat că a luat mită 760.000 euro.
Ionel Eugen Adrian este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.
Conform DNA, în calitate de director general al C.N. Unifarm SA, Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).
Directorul Unifarm, Adrian Ionel, a reacționat la acuzația DNA că a luat mită 760.000 euro: „Sunt nevinovat şi aştept să pot convinge prin dovezi cu privire la acest fapt”.
„În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale)", se arată într-un comunicat de presă al DNA.
În ordonanța de începere a acțiunii penale, DNA arată că Adrian Ionel ar fi fost încheiat un contract cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cât și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.
Mai mult, DNA arată că cele un milion de măști livrate și receționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA, în urma contractului, „nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract".
„Totodată, din funcția pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție", mai arată procurorii.
Despre acest intermediar, procurorii arată că „a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm."
Din respectiva suma, Adrian Ionel ar fi trebuit să primească, potrivit procurorilor DNA, suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul.
„Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit , inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A a decis rezilierea unilaterală a contractului.
Din totalul echipamentelor conținute în contract a fost livrată și plătită doar o parte, respectiv 1 milion de măști (care de altfel nu corespundeau specificațiilor tehnice) și 26.000 de combinezoane.
Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măști de protecție neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului", mai arată procurorii DNA.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro