Premierul Orban cere intensificarea controalelor, pe fondul creșterii cazurilor de Covid-19

iulie 11, 2020

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, în cadrul unei ședințe la Ministerul de Interne, că solicită intensificarea controalelor în zone unde nu se respectă regulile de protecție sanitară.

„Scopul acestei întâlniri este acela de a suna mobilizarea generală a instituţiilor statului care au atribuţii în lupta împotriva epidemiei, acele instituţii care au atribuţii de control pentru a determina o amplificare la limita maximă posibilă a acţiunilor de control pentru a respecta asigurarea regulilor de protecţie a sănătăţii oamenilor”, a precizat șeful Executivului, potrivit Agerpres, la şedinţa în sistem videoconferinţă cu prefecţii, şefii structurilor MAI şi ai celorlalte instituţii şi autorităţi cu atribuţii în gestionarea situaţiei generate de creşterea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.

Printre zonele unde ar fi nevoie de intensificarea controalelor, Ludovic Orban a menționat cluburile, terasele „de fițe”, supermarketurile, piețele închise, benzinăriile sau unele restaurante care ar funcționa în spații închise. De asemenea, a mai subliniat că sunt probleme legate de respectarea regulilor și la metrou, în transportul public și în cel feroviar, în special în trenurile care asigură legătura către destinațiile de vacanță.

El a mai solicitat de asemenea ca şi locurile de joacă să fie supravegheate.

Premierul a mai transmis că autoritățile trebuie să se asigure că „orice actor e angajat în respectarea regulilor”, iar cei care nu le respectă trebuie să fie sancționați. „Avem o creștere a numărului de cazuri, aceasta ne indică printre zonele prioritare zonele urbane, pe litoral, stațiunile de munte există încălcări ale regulilor. Încă avem focare, un număr mare de cazuri provin din focare: spitale, centre de bătrâni”, a mai spus Orban.

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro