Premierul, eliminat din procedura de numire a șefului IGPR

mai 13, 2020

Senatul a adoptat marți din postura de cameră decizională modificările la Legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române propuse prin inițiativa legislativă înaintată de senatorul PSD Tit Liviu Brăiloiu.

Astfel, prin inițiativa legislativă adoptată de Senat se prevede că şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) este numit de ministrul de Interne, şi nu de premier, cum este prevăzut în forma în vigoare a actului normativ, scrie Agerpres.

Anterior, proiectul de lege fusese respins prin vot în Camera Deputaților.

Potrivit legii în vigoare „Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Afacerilor interne, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor”.

Prin modificarea art. 8 de către Senat, actul normativ prevede că „Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general, numit de ministrul Afacerilor Interne”.

Propunerea legislativă mai stabileşte că „în cazul instituirii stării de urgenţă ori al unor situaţii excepţionale în care este afectată grav ordinea publică, coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decret revine IGPR”, iar în stare de urgenţă „Poliţia locală, în totalitate sau numai în anumite unităţi administrativ-teritoriale, îşi va desfăşura activitatea în subordinea IGPR”.

Şedinţa de plen de marţi s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, majoritatea senatorilor lucrând de la distanţă.

Votul a fost dat telefonic, la fel ca în şedinţele de plen din săptămânile trecute.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro