Premierul demite conducerea ONAC după eșecul achiziționării celor 250.000 de tablete

august 31, 2020

Prim-ministrul Ludovic Orban a anunțat că va schimba conducerea Oficiului National pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) după ce s-a reușit achiziționarea a doar 70-80.000 de cele 250.000 de tablete promise pentru începutul anului școlar.

El a mai precizat că executivul a creat cadrul legal pentru ca achiziţii de tablete sau materiale sanitare pentru unităţile de învăţământ să poată fi făcute de autorităţile locale şi de şcoli, urmând a fi decontate din fonduri europene.

„O vom schimba, o vom schimba. Acuma eu nu am vrut să umblu la baza de achiziţii, că ieşea imediat scandal. Preşedintele ONAC este preşedintele pe care l-am găsit în funcţie. (...) Trebuie un motiv ca să iei o astfel de decizie. Aici a existat foarte multă, după părerea mea, obtuzitate şi prea, cum să spun, o rigoare excesivă în derularea procedurii, a durat prea mult. O să achiziţionăm, până la urmă, 70-80.000. Dar ne-am gândit la lucrul ăsta. Noi am prevăzut, am dat Ordonanţă de Urgenţă care este în vigoare, am mobilizat resurse financiare din fonduri europene, 175 de milioane de euro, care sunt dedicaţi strict cheltuielilor pentru deschiderea şcolilor. Noi vom deconta autorităţilor locale sau şcolilor orice achiziţie care este făcută, avem o sută de milioane de euro pentru tablete, se pot achiziţiona 500.000 de tablete, avem 50 de milioane de euro pentru materiale, echipamente de protecţie pe care de asemenea le vom deconta autorităţilor locale”, a mai afirmat primul ministru, într-o emisiune la B1 TV.

Oficiului National pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) este condus din octombrie 2018 de către Cornelia Nagy.

Cele 250.000 de dispozitive electronice conectate la internet trebuiau să fie distribuite elevilor din România prin programul „Școala de Acasă”, program menit să sprijine învățământul în online pentru elevii ce provin din medii defavorizate.

Cât privește deschiderea noului an școlar, prevăzută pentru 14 septembrie, premierul că luni sau cel târziu marți va fi publicat un ordin comun al ministerelor Sănătății și Educației cu principalele reglementări și a cerut urgentarea adoptării în Parlament a proiectului de lege care să permită angajarea de personal medical în şcoli.

„În loc să se ţină de moţiuni de cenzură, ar trebui ca PSD-ul, dacă este cu adevărat preocupat de deschiderea şcolilor, să treacă repede, aşa cum au trecut alte legi, proiectul de lege care să ne permită angajarea de personal medical în şcoli. Să putem să asigurăm respectarea condiţiilor de sănătate în şcoli şi alte lucruri care sunt absolut necesare pentru începerea şcolii”, a mai afirmat Ludovic Orban.

 

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro