Galerie foto Prim-ministrul Dacian Cioloș a participat astăzi, alături de președintele Republicii Franceze, Francois Hollande, la inaugurarea unui proiect important al cooperării economice romano-franceze, o nouă uzină de asamblare a elicopterelor Airbus H215, pe platforma IAR Ghimbav, Brașov. Dezvoltarea acestui proiect va crea 350 de noi locuri de muncă pană in 2020. Este vorba despre un proiect care presupune investiții de 51,7 milioane de euro, din care 15,5 milioane de euro in infrastructură, și care beneficiază de ajutoare de stat din partea Guvernului Romaniei in valoare de peste 5 milioane de euro. In spiritul parteneriatului strategic dintre Romania și Franța, am dorit să marcăm impreună o nouă poveste de succes in cooperarea economică bilaterală, prin dezvoltarea unui domeniu cu o mare valoare adăugată pentru ambele părți - domeniul aeronautic. Am inaugurat astăzi o investiție pe termen lung, intr-un domeniu strategic, care imbină schimbul de tehnologie, formarea profesională și noi game de producție, a declarat cu acest prilej premierul Dacian Cioloș. Impreună cu inaltul oficial francez, șeful Executivului roman a cunoscut o parte din angajații uzinei și a avut o discuție cu reprezentanții conducerii Airbus Helicopters Romania, care le-au prezentat oaspeților etapele de dezvoltare prevăzute pentru acest proiect demarat după ce, in noiembrie 2015, Airbus Aviation a fost invitată să investească și să dezvolte capacitățile de producție din Romania, alături de Romaero și Aerostar. Pe langă liniile de fabricație, uzina inaugurată astăzi va avea un birou de cercetare, departament pentru vanzări și un centru de formare profesională. In plus, in strategia prezentată de către investitorul francez, este prevăzută asocierea cu societățile aeronautice din Romania, iar elicopterele fabricate la Ghimbav in următorii ani vor deservi piața globală. Se estimează că primele elicoptere Airbus H215 produse in Romania vor fi gata la sfarșitul anului 2017- inceputul anului 2018. Proiectul este intărit și de o componentă educațională, in spiritul sistemului dual de educație pregătit de Guvern. Tinerii care vor dori să lucreze in acest domeniu vor avea astfel acces la o mai bună pregătire profesională și o integrare mai rapidă in procesul de producție grație parteneriatului romano-francez incheiat intre Airbus Helicopters, ministerele educației din Romania și Franța și colegiile tehnice sau universitățile din Brașov și București. Cu ocazia vizitei la noua uzină de asamblare a elicopterelor Airbus H215 de la Ghimbav, premierul Dacian Cioloș s-a intalnit și cu elevii clasei a IX-a speciale, sponsorizată de Airbus Helicopters, de la Colegiul Tehnic Transilvania Brașov, prima promoție care aspiră la bacalaureatul profesional. Din delegația care l-a insoțit astăzi la Brașov pe premierul Dacian Cioloș au făcut parte Costin Borc, viceprim-ministru, ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri și Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice. Tot astăzi, inaintea vizitei la Ghimbav, premierul Dacian Cioloș a oferit un dejun de lucru, la București, in onoarea președintelui Republicii Franceze, Francois Hollande, care efectuează o vizită de stat in Romania. Declarații comune de presă [Check against delivery] Francois Hollande: Domnule prim-ministru, doamnelor şi domnilor miniştri, doamnelor şi domnilor responsabili ai acestei frumoase companii, doamelor şi domnilor care urmează să construiţi aici nu doar o uzină, ci şi elicopterele care vor fi mandria Franţei şi a Romaniei. Nu ştiu dacă este interpretare, pentru că nu vorbesc, incă, limba romană. Avem o tradiţie de multă vreme, in Braşov, in domeniul aeronauticii, intre Franţa şi Romania. Aici este vorba despre un proiect de o altă anvergură. Nu mai este vorba despre mentenanţă, de a repara, ci de a fabrica elicoptere, care vor reprezenta tehnologia de varf. Este un proiect franco-roman, un proiect european şi ii salut și pe colegii din Germania care participă la ambiţia noastră de aici, aceea de a furniza elicoptere in scopuri civile, dar şi in scopuri militare. Cu acest Super Puma H215 avem dovada că putem să construim o cooperare care este benefică ambelor ţări. Locurile de muncă create aici nu sunt create in detrimentul celor din Germania, in Franţa sau in alte ţări europene. Locurile de muncă care vor fi create aici vor duce la crearea altor locuri de muncă in Franţa. Pe langă asta, suntem intr-o relaţie in care personalul va fi format in Franţa şi aici, pentru a atinge nivelul de calificare care le va permite să aibă un proces de fabricaţie cat de performant posibil. Aşadar, este un proiect de dimensiune europeană, deoarece are, de asemenea, vocaţia să consolideze industria apărării in Europa. Este ceea ce dorim să facem şi ceea ce doresc să propun, peste cateva zile, la summitul de la Bratislava. Trebuie să avem o cooperare in ceea ce priveşte fabricarea materialului de apărare, pentru a putea să ii dăm Europei condiţiile pentru a avea o politică europeană de apărare. Bineinţeles că este un proiect de anvergură: 50 de milioane de euro investiţi, la care a participat şi statul roman, şi este un proiect cu potenţial semnificativ in ceea ce priveşte vanzările, pentru că vom face in aşa fel incat acest elicopter să fie comercializat. Bineinţeles, dacă Romania ar incepe prin a cumpăra elicoptere, am fi foarte mandri şi foarte fericiţi şi o tradiţie in aeronautică vrea ca acest prim elicopter să aibă un nume romanesc pentru că așa am conceput proiectul. Am dorit, de asemenea, ca multe intreprinderi franceze să se implice in filiera aeronautică pe care o consolidăm la nivel european şi sunt sigur că această uzină de la Braşov va executa perfect contractele viitoare care ii vor fi propuse. Apoi, aș dori să mai spun că cooperarea dintre Franța şi Romania este fondată bineinţeles pe cultură, pe limbă, pe o comunitate de destine care unesc cele două popoare. Insă ne aflăm aici in faţa unui proiect care demonstrează incă o dată că intre Franţa şi Romania viitorul, excelenţa, tehnologia sunt bazele pe care vom construi relaţia noastră şi parteneriatul nostru viitor. Aşadar, trăiască Super Puma H215! Trăiască Airbus! Trăiască Franţa! Trăiască Romania! Dacian Cioloş: Domnule preşedinte, imi face o deosebită plăcere să fim astăzi impreună aici, pentru că, aşa cum spunea domnul director, viitorul incepe astăzi. Aş spune că, din acest punct de vedere, pentru industria aeronautică, viitorul se construieşte pe experienţa trecutului, pe experienţa pe care o avem pe această platformă industrială, la Ghimbav, deja de cateva decenii şi mă bucur să asist astăzi la inaugurarea unui nou proiect industrial franco-roman, cu investiţie franceză, cu competenţă şi experienţă romanească. După succesul pe care l-am inregistrat cu privatizarea Dacia Renault, un produs competitiv, care şi-a demonstrat fiabilitatea deja economică şi comercială, nu numai pe piaţa romanerască, dar şi pe piaţa internaţională, astăzi lansăm un nou proiect franco-roman, construit, la fel ca şi in cazul Dacia Renault, pe experienţa trecutului, dar, aşa cum spuneaţi, construit pe o nouă dimensiune, pentru că de data aceasta se vor construi elicoptere, practic, de la zero aici, sigur cu o parte din piese aduse din Franţa, o parte din componente, inţeleg, vor veni din Romania, pentru că intenţia noastră este să incurajăm dezvoltarea unei platforme, a unui hub in industria aeronautică, pornind de aici, de la Braşov, şi sigur cu participarea altor companii şi altor intreprinderi care produc in Romania, deci, să avem un produs in care să imbinăm competenţa şi experienţa franceză, franco-germană, pentru că tot cu Airbus, sigur cu altă componentă a Airbus, Airbus Industrie, ne aducem şi noi aportul la construirea de avioane. De data aceasta vom avea, aşa cum spunea domnul preşedinte, un produs care va fi realizat aici pană la capăt. Compania care il produce va avea nu doar componenta de fabricaţie, dar şi, din cate am inţeles, un birou de studii aici, un departament de vanzări, dar şi componenta foarte importantă pentru viitorul acestei intreprinderi, componenta de formare profesională şi mă bucur să văd că acest concept de relansare a formării profesionale in Romania, formare duală, care presupune un parteneriat intre unităţi de invăţămant de stat cu companii private, işi arată fructele. Cadrul legislativ pe care l-am pregătit şi care va fi foarte curand adoptat va fi folosit deja de această şcoală, care va forma primii specialişti in producţia de elicoptere aici, in Romania. Este o investiţie importantă pentru Braşov şi pentru această regiune, de peste 50 de milioane de euro, care creează 350 de locuri de muncă noi, care se adaugă, inţeleg, la cele 160 de locuri de muncă deja existente pentru partea de reparaţii elicoptere, deci, o investiţie benefică atat investitorului, dar şi Romaniei şi care, dincolo de investiţia ca atare, pune Romania pe harta producătorilor de elicoptere din lume, cu un produs nou, pe care sperăm şi noi să il vedem in activitate, să il vedem in zbor cat mai repede. Sigur, vom analzia cu foarte mare atenţie această ofertă şi pentru noi. Este un produs nou. Dincolo de aceasta, avantajul lui este că oferă mentenanţă aici, loco, in Romania. Avem in analiză şi la Ministerul de Interne şi la Ministerul Apărării, acolo unde există nevoi de dotare pentru elicoptere de intervenţie, elicoptere multirol, intr-o fază ulterioară, probabil, şi elicoptere militare. Analizăm şi această ofertă şi, cum spuneam la inceput, sper ca, aşa cum Dacia Renault a dovedit competitivitate, dincolo de partea inovantă a proiectului, a dovedit competitivitate pe piaţă, sperăm ca, la fel, acest produs să işi dovedească competitivitatea şi, aşa cum spunea şi dl director, să mergem impreună şi să cucerim piaţa internaţională, mai ales cea de intervenţii umanitare, unde acest produs poate să fie foarte adaptat. Şi aici cred că este un interes comun, al Franţei, al Romaniei, al Germaniei, să promovăm impreună acest produs. Doresc să ii felicit pe toţi cei care au participat la implementarea acestui proiect, intr-un timp foarte scurt, incă nici nu a trecut un an de cand Airbus a fost invitat să facă o investiţie aici, dacă nu mă inşel, la sfarşitul anului trecut, şi, iată, la mai puţin de un an, astăzi inaugurăm deja această intreprindere, care, inţeleg, de anul viitor, de la inceputul anului viitor, va putea incepe să producă şi să avem anul viitor, sper, primul elicopter ieşit pe această poartă. Doresc să mulţumesc domnului preşedinte pentru onoarea pe care ne-a făcut-o, pentru prezenţa aici. Şi, dincolo de toate proiectele pe care le-am discutat şi astăzi, inclusiv legate de cooperarea economică, dar şi de colaborarea dintre Franţa şi Romania la nivel european, avem aici, astăzi, o mostră şi a cooperării economice bilaterale, dar şi a parteneriatului franco-roman la nivel european, cu foarte bune premise, inclusiv pentru ceea ce s-ar putea construi in viitorul apropiat, un parteneriat european pentru apărare, la care sper să putem contribui şi noi. Mulţumesc.
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro