Galerie foto Discursul premierului Dacian Cioloș la lansarea Strategiei Naționale Anticorupție [Check against delivery] Dacian Cioloş: Mulțumesc mult. Domnule vicepremier, doamna ministru, domnilor miniștri, doamnelor şi domnilor ambasadori, domnule Avocat al Poporului, doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi răspuns invitaţiei noastre, a guvernului, de a fi prezenţi, astăzi, la lansarea acestei Strategii Naţionale Anticorupţie, pe care nu o dorim, nici de data aceasta, să fie doar un document uitat intr-un sertar şi prezentat experţilor străini, ca să le arătăm cat de mult ne preocupăm noi de lupta anticorupţie, ci să fie un document de referinţă pentru toate instituţiile statului, in modul in care ne coordonăm să facem ceea ce trebuie să facem pentru noi, in primul rand, şi nu pentru alţii. Independenţa justiţiei şi lupta impotriva corupţiei au fost un obiectiv pe care şi acest guvern şi l-a asumat intr-un mod foarte clar, incă de la inceputul mandatului. L-am asumat fără rezerve şi, prin ceea ce am făcut, prin deciziile pe care le-am luat in acest an, sau decizii care au fost planificate in programul de guvernare, sau decizii pe care a trebuit să le luăm datorită unor situaţii care au apărut pe parcurs, am incercat, in toate aceste decizii, să menţinem un fir roşu, acela al coerenţei luptei impotriva corupţiei. Ştiu că este un şantier enorm cel pe care ni l-am asumat, şi prin acest mandat scurt de guvernare, şi anume, acela de a pune Romania pe calea transparenţei decizionale, pe calea guvernării deschise şi de a incerca să inducem un alt fel de a guverna, in interes public, in mod transparent, cu onestitate, cu modestie şi cu respect faţă de oameni. Acestea sunt cateva principii pe care, incet-incet, am incercat să ni le impunem tuturor in echipa guvernamentală şi in echipele cu care lucrăm. Sunt conştient şi de constrangerile pe care le are acest guvern, faptul că ne-am asumat un mandat scurt, intr-o situaţie excepţională, cu o susţinere politică volatilă, cumva firească intr-un an electoral. Dar suntem la fel de conştienţi şi de oportunităţile pe care le oferă acest mandat, şi anume, acelea de a pune Romania pe o altă cale, in mare parte aşteptată şi de cetăţeni, şi relativ clar exprimată in aceste ultime luni. Şi, de aceea, pentru mine, ceea ce facem acum la guvernare este mai important decat cate luni vom sta la guvernare. Important pentru noi este să valorificăm fiecare zi, fiecare săptămană, pentru a progresa intr-un domeniu sau altul. Apoi, ce se va intampla după acest guvern depinde in mare măsură de fiecare dintre noi, depinde de votul pe care il vom da la alegerile parlamentare de la sfarşitul anului, depinde de modul in care fiecare dintre noi ne vom manifesta aşteptările ca cetăţeni de la statul roman, de la administraţie, de la oamenii politici care ne conduc, şi depinde, mai ales, de ceea ce vom face fiecare dintre noi. Cred că trebuie să intrăm, din ce in ce mai mult, intr-o democraţie participativă, şi nu una pasivă, adică nu doar să cerem şi să aşteptăm de la alţii să facă anumite lucruri. Trebuie să le facă, statul, instituţiile au anumite responsabilităţi, dar, cu atat mai mult, după cateva luni, in poziţia de prim-ministru, sunt conştient că statul nu poate face tot ceea ce este de făcut in societatea romanească fără o implicare individuală şi o asumare individuală a responsabilităţilor fiecăruia dintre noi. Şi, cumva, din această perspectivă trebuie văzută şi Strategia Anticorupţie, pe care v-o propunem, astăzi, in dezbatere. Corupţia ucide! - vă amintiţi de acest slogan, in urmă doar cu cateva luni - şi iată că vedem, astăzi, in multe situaţii, că corupţia, coroborată cu indiferenţa - şi e important să subliniem acest lucru - poate să ucidă literalmente, am văzut cazuri in sănătate, şi poate să ucidă social, prin alienare, atunci cand aceste ingrediente - corupţia şi indiferenţa - le intalnim in educaţie, de exemplu, ca să dau doar două exemple din două domenii in care există un sentiment clar in societate că avem nevoie de reformă. Dar avem impresia că această reformă trebuie să vină doar din partea statului sau a guvernului. Şi pot să vă asigur că in ambele domenii, şi in sănătate, şi in educaţie, trebuie luate măsuri politice sau guvernamentale ferme, dar, in ambele domenii, fără o schimbare de atitudine din partea noastră, ca beneficiari ai servicilor publice din sănătate şi din educaţie, nu o să reuşim să eliminăm nici corupţia şi, mai ales, indiferenţa. O ţară fără corupţie este o ţară sănătoasă, insă eliminarea corupţiei nu vine doar prin adoptare de legi şi nici măcar nu vine doar printr-o atitudine fermă şi obiectivă a justiţiei. Pentru că este nevoie de mai mult decat atat. E nevoie ca fiecare dintre noi să cunoască, să inţeleagă şi să işi asume integritatea şi onestitatea ca act profesional, ca act individual şi ca act profesional. Şi, atata timp cat după 20 şi ceva de ani, după ce am trecut la democraţie incă mai facem diferenţa, şi eu vă spun, acesta e sentimentul meu personal, că incă mai facem diferenţa intre ce e al meu e al meu şi am grijă şi ce e al statului e al tuturor, deci pot să bag mana pană la cot, pentru că nu e responsabilitatea mea, cată vreme incă mai trenează in societate mentalitatea aceasta, putem lua orice decizii la nivel guvernamental, pentru că ele nu o să işi facă efectul. Şi aici mă gandesc, de la atenţia pe care o acordăm la ghişeu, la bani strecuraţi in buzunarul medicului, cu sau fără voia lui, şi aici vorbesc de atitudine, in primul rand, a noastră, a fiecăruia, pană la corupţia din marile proiecte de infrastructură, fiecare act de corupţie de acest gen, mic sau mare, slăbeşte statul roman şi ne indepărtează de o societate sănătoasă. Lipsă de integritate, lipsă de omenie, neglijenţă, nepăsare - asta am văzut cu toţii, zilele acestea, la Spitalul de Arşi, pacienţi care erau ţinuţi in condiţii inumane, sigur, dincolo de anumite nevoi, neajunsuri din punct de vedere material, nu numai la acest spital, ci şi la alte spitale. Şi ştiu că domnul ministru le are in vedere, chiar dacă nu vor fi făcute miracole in cateva zile sau in cateva luni, dar e un proiect care să pornească de la această realitate, proiect de investiţii, pe care noi, cel puţin, il vom incepe. Apoi, interese de afaceri care au dus la crearea unui sistem criminal, şi asta am văzut in cazul Hexi Pharma - sigur, justiţia trebuie incă să se exprime, dar, din ceea ce am putut constata deja la nivel administrativ, putem trage anumite concluzii. Vedem, pe de altă parte, şi aici vorbim tot de atitudinea noastră individuală şi ca societate, că in Romania de astăzi sunt incă posibile cazuri de sclavie. Situaţia de la Berevoieşti vorbeşte foarte mult despre noi, ca societate, şi indiferenţa individuală şi modul in care anumite autorităţi locale au acţionat sau nu au acţionat. Sigur, in toate aceste cazuri este nevoie de o atitudine clară şi fermă din partea statului, din partea autorităţilor statului, şi cred că am incercat să demonstrăm, prin modul in care am tratat aceste subiecte, că, din această perspectivă, nu rămanem indiferenţi. Dar, incă o dată, nu e suficient, pentru că aceste cazuri sunt cele care au ieşit la suprafaţă şi, foarte probabil, ele nu sunt cazuri izolate. E vorba de un mod in care sistemul ca atare trebuie să evolueze, prin tendinţa pe care o vom imprima şi o imprimăm noi, prin atitudinea noastră de fiecare zi. Aceste abateri de la integritate, in timp, e clar că ne vulnerabilizează, ne dezumanizează, dar ne şi vulnerabilizează faţă de cei care folosesc aceste slăbiciuni pentru alte interese decat cele de a ne construi un viitor mai bun, ca societate. Şi trebuie să fim conştienţi de acest lucru atunci cand ne plangem de modul in care suntem trataţi, că de multe ori suntem trataţi pentru că noi inşine acceptăm să ne tratăm unii pe alţii ca atare. Pentru că vorbim aici, prin atitudine sau lipsă de atitudine, de complicitate din partea noastră. Insist pe aceste lucruri, pentru că, incă o dată, nu vreau ca această strategie anticorupţie să fie văzută doar ca un document formal, asumat in mod formal. Cred că avem nevoie, mai mult ca oricand, nu de o strategie ca un document cadru, cat de o abordare ca atitudine. Şi cred că e un moment favorabil pentru Romania, ca societate, in momentul de faţă, să mergem mai departe decat ceea ce pot să facă instituţii ale statului. Şi sunt convins că, dacă vom merge mai departe, noi, ca societate, prin atitudinea noastră, in paralel, şi instituţiile statului se vor insănătoşi şi vor deveni mai eficiente, mai rapid decat ar face-o dacă nu vom face noi această schimbare, ca societate. Şi pornesc in primul rand de la premiza şi de la convingerea mea personală că romanii sunt de bună-credinţă cu toţii, in esenţa lor, şi că noi ca popor suntem de bună-credinţă, şi că integritatea se poate invăţa, prevenţia şi educaţia anticorupţie sunt esenţa acestei strategii in această nouă etapă, in care avem o justiţie care funcţionează, avem nevoie şi de procurori care să fie in continuare eficienţi, de judecători care să fie in continuare eficienţi, dar avem nevoie in această etapă mai ales de a preveni situaţii care să ducă la procese in justiţie. Este vorba chiar de o schimbare de paradigmă in modul in care abordăm această strategie anticorupţie, insistand de acum inainte mai mult pe partea de prevenţie şi de educaţie. Dar lupta anticorupţie nu se limitează doar la acţiunea instituţiilor publice, a instituţiilor statului. Această schimbare de paradigmă trebuie să includă şi asumarea eşecului de management, ca explicaţie pentru noi dosare care au apărut la DNA sau la ANI. Este important ca la nivel de conducere de instituţii, şi publice şi private, să se inţeleagă faptul că anticorupţia incepe in primul rand cu un management sănătos al resurselor publice, al resurselor private, cu transparenţă decizională, cu utilizarea instrumentelor de audit şi de control intern. Și din această perspectivă vedem şi reforma administraţiei publice, unde, chiar dacă la inceputul mandatului ambiţiile noastre erau foarte mari, ne dăm seama acum că, inainte de a trece la o reformă reală cu efect in administraţia publică, trebuie să avem o imagine cat mai clară a realităţii din administraţia publică, să avem o lectură cat mai pragmatică şi cat mai obiectivă nu doar a disfuncţionalităţilor din administraţia publică, dar mai ales a motivelor, a rădăcinilor care stau la baza acestor disfuncţionalităţi. Şi, in scoaterea la suprafaţă, in scoaterea la lumină a acestor disfuncţionalităţi pe care să le putem inţelege profund, ca să vedem care sunt soluţiile cele mai bune, avem nevoie de acest proces de transparenţă, de obiectivitate in a ne asuma aceste disfuncţionalităţi, a ne asuma greşeli pe care le facem - şi sunt lucruri pe care acest guvern a inceput să le facă, dar sunt convins că va fi nevoie incă de caţiva ani de zile de asumare in mod obiectiv a acestor lucruri pentru a putea vedea rezultate structurale pe termen lung. O altă temă majoră este, spuneam, integritatea in mediul de afaceri, şi aici mă gandesc atat la companiile de stat şi la eficienţa managementului in companiile de stat, de guvernanţa corporativă, unde vreau să insist, guvernanţă corporativă şi Ordonanţa de Urgenţă 109, care presupune implementarea acestui stil de management, nu inseamnă a recruta manageri străini pentru că romanii nu sunt capabili să o facă, aşa cum incă mai văd unele interpretări, ci inseamnă in primul rand a recruta in mod transparent şi obiectiv manageri responsabili şi, in paralel, de a găsi soluţii pentru a forma pentru viitor manageri responsabili, atat pentru bunurile statului, cat şi pentru bunurile private. Pentru că doar o recrutare obiectivă şi transparentă nu-i o soluţie- miracol. Oamenii suntem tot noi cei care trăim in societatea romanească şi sunt lucruri in care trebuie să invăţăm, cum ar fi, de exemplu, şi managementul eficient al resurselor statului, atunci cand aceste resurse ale statului sunt parte a unor companii, a unor societăţi care acţionează pe piaţă şi in mediul concurenţial de piaţă. Dar, cand vorbesc de integritate in mediul de afaceri, mă gandesc şi la sectorul privat, şi la relaţia dintre companiile private şi stat. In unele cazuri incă mai există mentalitatea că a face afaceri cu statul este benefic prin definiţie, in măsura in care ai sustinători in cadrul statului pentru anumite contracte. Incă mai avem cazuri cand anumite companii concentreză foarte multe resurse pentru a caştiga contractul, şi nu atat pentru eficienţa aplicării implementării elementelor din contractul respectiv. Eficienţa unor companii se opreşte, in mare parte, la a caştiga contractul respectiv - şi aici, sigur, este vorba de o responsabilitate şi din partea statului, atunci cand urmărim aplicarea unor contracte, dar şi din partea unora din sectorul privat - şi aici nu vorbesc de o majoritate a sectorului privat din Romania, ci de acele cazuri care au un impact negativ şi asupra percepţiei in ceea ce priveşte relaţia dintre sectorul privat şi stat, prin această prismă a contractelor. Vreau să vă spun că, din perspectiva noastră, aplicarea măsurilor din strategie nu este una opţională, această strategie vizează toate instituţiile publice, de la varful Administraţiei Publice Centrale, pană la baza Administraţiei Publice Locale, şi că această strategie va fi adoptată in aşa fel incat ea să poată să fie urmărită in aplicarea ei. Vreau totuşi să spun că aplicarea acestei strategii este importantă nu doar din perspectiva insănătoşirii noastre ca societate in continuare sau de continuare a procesului de insănătoşire a noastră ca societate, dar ea, in măsura in care este aplicată, va contribui in mod semnificativ, pozitiv, aşa cum a făcut-o şi in trecut, şi la percepţia noastră in exterior. Ţineţi minte că incă mai avem acel Mecanism de Cooperare şi Verificare care a fost impus Romaniei şi Bulgariei acum zece ani, cand am intrat in Uniunea Europeană, şi care incă este disputat şi in Romania, dacă acel mecansim trebuie sau nu mai trebuie să fie păstrat. Unii spun: Nu mai e cazul să fie păstrat, pentru că ţine de o chestiune de mandrie naţională, alţii, dimpotrivă, spun: Este nevoie să fie păstrat, pentru că avem nevoie in continuare de monitorizare externă, in ceea ce facem in interior. Eu văd acest lucru, in primul rand, incă o dată, prin prisma capacităţii noastre de a ne insănătoşi şi de a ne asuma ca şi organism colectiv şi ca şi societate şi cred că trebuie să ajungem la eliminarea oricărei nevoi de a fi atenţionaţi din exterior pentru lucruri care sunt evidente pentru noi şi vizavi de care noi inchidem ochii. In măsura in care vom aplica această strategie anticorupţie, vom ajunge cu siguranţă - şi sper eu cat mai repede posibil - la o situaţie in care să nu mai avem nevoie de aceasta monitorizare din exterior, nu doar din motive de mandrie naţională, ci pentru că vom putea demonstra şi ne vom demonstra nouă inşine că suntem capabili să ne spălăm rufele murdare in familie, atunci cand este cazul, şi să le curăţim şi că suntem capabili să ne asumăm noi, ca societate, obligaţiile pe care le avem faţă de noi. Dincolo de aceasta, vreau să salut şi implicarea dinamică pe care Ministerul Justiţiei a inceput-o şi in cadrul OCDE, unde, dincolo de faptul că această organizaţie pentru cooperare şi dezvoltare economică vizează in primul rand partea economică, există o componentă anticorupţie importantă, pentru că lupta impotriva corupţiei este un precursor al unei economii eficiente şi funcţionale, oricate măsuri de ordin fiscal sau legislativ ar fi luate. Şi, sigur, nu-i un secret, Romania işi doreşte statutul de membru al OCDE, pentru a putea impărtăşi cu ceilalţi experienţa in dezvoltarea economică şi, din această perspectivă, modul in care vom progresa pe lupta impotriva corupţiei cu siguranţă ne va ajuta şi in atingerea acestui obiectiv. In incheiere, doresc să mulţumesc Ministerului Justiţiei, doamnei ministru şi intregii echipe care a lucrat pentru a duce la bun sfarşit indeplinirea acestui obiectiv strategic pe care ni l-am asumat, ca şi guvern, la inceput de mandat, şi anume, elaborarea acestei Strategii Naţionale Anticorupţie. Astăzi, suntem in măsură să o punem pe masa dezbaterii publice. Profit, totodată, de această ocazie pentru a felicita Ministerul Justiţiei pentru faptul că a inceput operaţionalizarea Agenţiei pentru Administrarea Bunurilor Imobilizate. Mai sunt incă paşi de urmat, dar, la fel, ceea ce am promis la inceput de mandat incepe să se concretizeze. Şi profit de prezenţa doamnei ministru de finanţe, aici, ca să spun că, pentru credibilitatea actului de justiţie, e importantă recuperarea acestor bunuri indisponibilizate, care sunt in responsabilitatea acestei agenţii ANABI, dar e important ca şi in cadrul ANAF, acel departament care are responsabilităţi in acest domeniu, să existe o creştere a eficienţei recuperării bunurilor pe care statul trebuie să le recupereze in urma deciziilor din justiţie. Doresc, totodată, să vă mulţumesc tuturor celor din sfera neguvernamentală, a societăţii civile, a mediului de afaceri, a mediului academic, pentru implicarea in procesul de elaborare a acestei strategii şi să imi exprim speranţa că veţi fi foarte activi in această perioadă a dezbaterii publice, pentru că această dezbatere publică are nu doar rolul de a imbunătăţi strategia inainte ca ea să fie adoptată, acolo unde e nevoie, dar are ca obiectiv, in primul rand, ca această strategie să nu devină doar un document adoptat care să rămană pe hartie. Cu cat elementele din această strategie vor fi mai intens dezbătute şi cunoscute, cu atat şansa ca aceste elemente să aibă un impact asupra funcţionării luptei impotriva corupţiei să fie mai mare. In ceea ce priveşte guvernul, vreau să vă asigur că lupta impotriva corupţiei şi insistenţa pe integritate vor rămane obiective ale acestui guvern şi că şi pe aceste domenii veţi avea in guvern un partener de incredere, pană la sfarşitul acestui mandat. După cum v-am spus, ceea ce va urma apoi depinde de fiecare dintre noi, insă eu, unul, cred cu tărie că este timpul şi sunt toate ingredientele pentru ca Romania să se insănătoşească pană la capăt. Vă mulţumesc. Declarații de presă susținute de ministrul Justiției, Raluca Prună, referitoare la dezbaterea publică privind Strategia Națională Anticorupție [Check against delivery] Raluca Prună: Bună ziua. Suntem la capătul unei jumătăți de zile foarte dense, este od ezbatere pe acre am avut-o - nu o dezbatere in plus, ci o dezbatere care inchide o serie lungă de discuții cu parteneri instituționali, cu ministere, cu instituții publice la nivel central, cu autorități publice locale, cu parteneri din societatea civilă, cu parteneri din mediul de afaceri. Și cred că astăzi, prin prezența premierului, am arătat că acesta este un proiect asumat de Guvernul Romaniei, nu este doar un proiect al Ministerului Justiției, și iarăși este important să spunem că această strategie nu este numai o strategie a Ministerului Justiției. Noi ne-am asumat, ca in ultimii 10 ani, redactarea acestei strategii, consultarea și vrem să punem pe masa tuturor un instrument de care toți ne putem folosi, indiferent că suntem in funcția publică, in mediul de afaceri sau că suntem cetățeni, un instrument prin care să cerem cateva lucruri. Să cerem mai multă prevenție, să cerem sancționarea neperformanței in management sau sancționarea managementului defectuos, să insistăm asupra faptului că ceea ce s-a caștigat prin combaterea corupției - care este un lucru, așa cum s-a discutat astăzi, din care am ajuns să ne facem un brand de țară - deci este un lucru foarte bun că am ajuns acolo, dar trebuie să-i ajutăm pe procurori, pe judecători, pentru că iarăși, cum s-a spus in dezbatere, nu putem aștepta numai de la justiție să ne facă in cetate curățenie. Curățenie trebuie să facem fiecare dintre noi și eu am increderea că, odată cu această strategie, punem pe masă un instrument, setăm un standard de la care eu sper să fie foarte greu de coborat. S-a vorbit despre foarte multe lucruri astăzi, o să dau de exemplu un lucru concret, un lucru care a fost un obiectiv de guvern, de exemplu, publicarea tuturor contractelor ministerelor. Este un lucru pe care premierul l-a cerut la inceputul acestui an şi pentru că eu sunt ministrul justiţiei, nu vă pot invita decat pe pagina Ministerului Justiţiei, să vedeţi că noi acolo ne-am publicat absolut toate contractele. Acestea sunt lucruri, probabil că mici, dar sunt lucruri care puse laolaltă, impreună, creează, repet, un instrument foarte bun pentru public, pentru noi, cei guvernaţi şi pentru noi, cei care guvernăm, prin care ne asigurăm că ceea ce facem este riguros şi contribuie la o bună guvernare. Reporter: Ne mai puteţi da cateva exemple concrete prevăzute de noua Strategie anticorupţie? Raluca Prună: Păi am spus. Am făcut, in primul rand, un audit, pe care l-am făcut cu experţi independenţi de la OCDE şi acolo, in acest audit, s-au identificat punctele slabe, de exemplu, o mai bună utilizare a instituţiei Avertizorului de integritate este un asemenea exemplu, prevenţia in anumite sectoare şi evident că scopul acestei strategii este, dincolo de a fi ea insăşi un instrument, este şi acela să ne asigurăm de cateva lucruri. O dată, că nu putem să devenim... că nu este un comportament lucrativ să trăim din infracţiuni şi că dacă, bun, trăim din infracţiuni, societatea este echipată să ia inapoi ceea ce i s-a furat societăţii. Eu, ca ministru, am spus şi in cursul dezbaterii de astăzi, afirm şi acum, am, odată ce s-a adoptat această strategie, două obiective foarte mari. Unul, să mă asigur că Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate realmente va funcţiona aşa cum spune legea şi doi, că vom reuşi, la nivel de legislaţie, să transpunem Directiva 42/2014, astfel incat să facem posibilă confiscarea extinsă - şi spun asta exact pentru motivul pentru care trebuie să dăm inapoi societăţii ceea ce i s-a luat societăţii. Trebuie să-i dăm inapoi, ca să poată societatea să contribuie la proiecte importante, sectoriale, cum sunt educaţia, sănătatea, asupra cărora există un larg consens. Reporter: Cum vedeţi demiterile şi arestările de judecători din Turcia? Raluca Prună: Nu vreau să fac comentarii cu privire la acest lucru. Vreau să discut astăzi numai despre Strategia naţională anticorupţie, dacă nu vă supăraţi. Reporter: Vorbind despre Strategie, un proiect interesant in cadrul acestei Strategii este educaţia juridică pentru elevii de clasa a XI-a. Ministerul Justiţiei ce aport are pe acest domeniu? Suntem foarte interesaţi, ce ar putea să inveţe copiii? Nu ştiu, parte care ţine de magistartură...;? Raluca Prună: Nu, s-a spus deja că Ministerul Justiţiei are, nu de ieri, de alaltăieri, nu de sub mandatul meu, ci de acum trei ani, are un procotol semnat impreună cu Ministerul Educaţiei, impreună cu alţi factori interesaţi din societate şi am avut proiecte concrete in care ne-am implicat şi nu i-am invăţat pe copii legislaţia penală, ci i-am invăţat pe copii, in primul rand, ce inseamnă prevenţia şi ce inseamnă să fii un cetăţean informat, ce inseamnă să cunoşti legea, pentru că uneori, mai ales, aţi vorbit de elevii de liceu - uneori, ştiţi, se poate intampla ca elevii de liceu să fie implicaţi, fără voia lor ,in anumite, să zicem, acţiuni despre care să nu aibă reprezentarea faptului că nu sunt conforme cu legea. Deci facem o educaţie juridică, repet, nu in sensul predării legii penale, asta ii invităm pe cei care vor să devină jurişti, să vină la Facultatea de Drept, ci in sensul a ce inseamnă a fi cetăţean activ. Elevul de liceu este şi el cetăţean şi trebuie să fie activ. Reporter: Dacă ne uităm la Strategia lansată acum patru ani, ne puteţi spune in ce măsură aceasta şi-a atins obiectivele, dacă sunt cuantificabile, nu ştiu, procentual sau intr-o altă măsură? Raluca Prună: Noi am făcut un audit al Strategiei vechi şi am preluat din acea Strategie ceea ce a funcţionat bine. Punctele slabe le-am spus, nu le mai repet. Iar accentul, ceea ce nu a funcţionat aşa cum ne-am fi dorit in Strategia trecută, a fost prevenţia şi pentru asta, in această strategie, care, am spus, construieşte, nu inventează nimic cu totul nou, ci construieşte pe fundamentele unei serii de strategii, in Strategia nouă, punem accentul pe ceea ce strategia anterioară nu a făcut - prevenţia şi toate cele pe care le-am spus inainte. Vă mulţumesc mult. *** Premierul Dacian Cioloș va deschide dezbaterea publică privind Noua Strategie Națională Anticorupție - integritate, transparență, educație, organizată de Ministerul Justiției și Cancelaria Prim-Ministrului marți, 19 iulie 2016, 10:00-14:30, la Palatul Victoria, Sala Transilvania. La dezbatere vor participa ministrul Justiției, Raluca Prună, viceprim - ministrul, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Vasile Dincu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, și ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Violeta Alexandru, alături de reprezentanți ai altor instituții guvernamentale. De asemenea, la dezbatere sunt invitați și reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile. Evenimentul va fi transmis live pe site-ul guvernului, la adresa https://goo.gl/Z04IA1 Oportunități: foto/video live Declarații de presă la finalul evenimentului ale ministrului justiției, Raluca Prună. Agenda evenimentului
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro