Premiera in Europa: Primul transplant realizat cu o inima care nu bate

Chirurgii din orasul Cambridgeshire, Anglia, au efectuat primul transplant de inima din Europa, folosind o inima care nu bate. Inimile donatorilor provin de obicei de la oameni care au incetat din viata, dar ale caror inimi inca bat.
In acest caz, organul a provenit de la un donator la care inima si plamanii au incetat sa functioneze, asa-numita moarte circulatorie. Reprezentantii spitalului Papworth spun ca aceasta tehnica ar putea creste numarul de inimi disponibile cu cel putin 25% in randul bolnavilor.
Cel care a primit inima care nu batea, se numeste Huseyin Ulucan, in varsta de 60 de ani din Londra, care a suferit un atac de cord in anul 2008. El a spus: "Inainte de operatie abia puteam merge si respiram foarte greu, efectiv nu aveam o viata de calitate." Barbatul a spus ca a fost incantat de imbunatatirea sanatatii vietii lui dupa transplant. "Acum ma simt mai puternic in fiecare zi si chiar am intrat in aceasta dimineata in spital fara nicio problema", a mai spus Huseyin. Chirurgul Stephen Large, a declarat: "I-am ascultat inima batand pentru aproximativ 50 de minute, si prin monitorizarea functiei sale am putut spune ca a fost in stare foarte buna."

 

Au avut loc 171 transplante de inima in ultimele 12 luni in Marea Britanie. Din pacate, cererea depaseste oferta, iar unii pacienti trebuie sa astepte pana la 3 ani pentru a primi un organ potrivit problemei de care sufera. Multi pacienti mor inainte ca un organ sa devina disponibil. Rinichii, ficatul si alte organe care provin de la donatori ale caror inima a incetat sa mai bata, au fost folosite cu succes pana in prezent. Dar inima lor nu a fost donata pe motiv ca ar fi putut sa fi fost grav afectata.

Noua procedura a implicat repornirea inimii donatorului la cinci minute dupa moartea acestuia si perfuzarea ei si a altor organe vitale, cu sange si substante nutritive la temperatura corpului.
 

Sursa: BBC

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro