Starea de sănătate a prefectului de Olt, Florin Homorean, s-a agravat, motiv pentru care medicii au luat decizia trasferării sale la un spital din Capitală.
Homorean a fost diagnosticat cu Covid-19 pe 12 iulie. Deși asimptomatic, el a luat decizia să se interneze la spitalul de urgență din Slatina.
Marți seară, el a fost transferat la Spitalul Colentina din Capitală după ce starea acestuia s-a agravat.
Surse medicale citate de TVR susțin că Homorean are probleme de respirație, în urma scăderii saturației, tușește foarte mult și are o stare generală proastă. În ciuda tratamentuluia administrat, starea sa de sănătate s-a deteriorat.
Prefectul județului Olt, Florin Homorean, a anunțat, duminică, 12 iulie, pe Facebook, că a fost diagnosticat cu COVID-19 și că este internat la Spitalul Județean Slatina.
„În urmă cu câteva minute am fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, fiind confirmat cu virusul Sars-Cov-2. În cursul zilei de ieri, pentru a nu exista vreo suspiciune cu privire la contactul meu cu persoane pozitive, am fost testat, cu rezultat pozitiv astăzi”, a scris Homorean pe pagina de socializare.
Acesta a precizat că starea lui de sănătate este bună și a făcut apel la responsabilitate din partea cetățenilor.
„Starea mea de sănătate este bună, nu prezint simtomatologie specifică COVID-19. Fac un apel la responsabilitate pentru toţi cetatenii din judeţul Olt! Virusul nu iartă pe nimeni!”, a mai scris prefectul Florin Homorean.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro