Prefect: „Foarte posibil” ca Bucureștiul să intre în carantină dacă incidența trece de 6 la mie

martie 21, 2021

Capitala ar putea intra în carantină dacă rata de infectare va trece de 6 cazuri la mia de locuitori, spune prefectul Alin Stoica. Duminică, numărul de cazuri zilnice a crescut considerabil, iar Bucureștiul a ajuns la o incidență de 5.33.

„Dacă ajungem peste 6 la mie, cu siguranţă prima dată nu se vor mai putea face cursuri conform ordinului comun al ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii. De asemenea, este foarte posibil să se ia măsura carantinării zonale, adică şi Bucureştiul şi evident localităţile limitrofe, care sunt deja în carantină, în aşa fel încât circulaţia să fie limitată, să evităm aglomeraţiile în special în mijloacele de transport în comun, pieţe, mall-uri şi aşa mai departe. Evident că deplasarea va trebui făcută doar în cazurile în care este nevoie şi cu declaraţie pe proprie răspundere", a declarat prefectul, citat de Agerpres, după ședința în care s-au prelungit actualele măsuri cu 14 zile.

Prefectul Capitalei a arătat că va avea lui o întâlnire cu DSP și INSP pentru a stabili ce „măsuri suplimentare ar putea să fie adoptate în cazul în care ajungem în scurt timp la incidenţa de 6".

„Nu o să luăm niciodată măsuri doar de dragul de a le lua, ci dacă sunt eficiente din punct de vedere al epidemiologilor, de exemplu, şi dacă ei ne spun că acea măsură este eficientă pentru stăpânirea fenomenului, atunci o să o luăm. Dacă nu este eficientă, nu o luăm. Am prelungit pentru 14 zile dar dacă intervin noutăţi evident în momentul în care intervin vom reveni cu alte măsuri", a precizat Stoica.

În contextul ratei de infectare de 5,33 la mia de locuitori, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a dispus începând de duminică de la ora 0,00 prelungirea măsurilor actuale.

Astfel, informează un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, în unităţile de învăţământ participarea la ore se desfăşoară cu prezenţă fizică pentru toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul primar, elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a şi elevii din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculaţi în respectivele clase terminale

De asemenea, este permisă organizarea cu prezenţa fizică în unităţile de învăţământ a următoarelor activităţi: simulările examenelor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali; evaluările naţionale; orele remediale pentru toate clasele.

Elevii din celelalte clase/ani de studiu vor participa la cursuri în sistem online.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro