Pozitia Transparency International Romania cu privire la legea ANI

mai 13, 2010

Senatul României a adoptat legea de modificare a cadrului normativ care reglementează controlul conflictelor de interese, incompatibilităţilor şi averilor demnitarilor şi funcţionarilor publici, fiind exprimat un singur vot împotriva şi o abţinere. Acelaşi Senat adopta în 2007, sub presiunea clauzei de salvgardare, cu unanimitate de voturi, Legea nr. 144, după negocieri de mai bine de 3 ani.

Apreciem că noua lege, aşa cum a fost adoptată de Senat, vulnerabilizează cadrul instituţional de aplicare al unei politici coerente în materie de conflict de interese, incompatibilităţi şi control al averilor, şi este departe de a soluţiona problemele de constituţionalitate identificate de recenta decizie a Curţii.
De aceea, Transparency International Romania solicită Preşedintelui României să nu promulge acest act normativ şi să retrimită legea către Parlament, pentru a permite parcurgerea unei proceduri legislative normale, de natură sa asigure dezbateri reale cu privire la fondul problemei.
În vederea întăririi mecanismului de control al conflictelor de interese, incompatibilităţilor şi averilor nejustificate, TI Romania solicită Parlamentului ca, în procesul de reanalizare a proiectului de lege, să asigure alinierea acestuia la principiile de politică publică referitoare la:
• Instituirea în mod neechivoc a unui regim de drept public în materia condiţiilor de exercitare a funcţiilor şi demnităţilor publice, în condiţiile principiului proporţionalităţii;
• Reglementarea în acest sens a unui regim contravenţional mai clar în privinţa regimului de declare a averilor şi intereselor, precum şi a incompatibilităţilor concrete, care să interzică alte surse de venit decât salariul/indemnizaţia, în vederea realizării raportului de concordanţă cu prevederile art. 44 (9) din Constituţie;
• Stabilirea unor prevederi exprese, concrete şi detaliate, care să garanteze că instituţia nu va (mai) derapa de la misiunea sa instituţională, în sensul încălcării drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor verificate.
Aceste principii au fost agreate de către reprezentanţii majorităţii formaţiunilor politice, precum şi de către cei ai Ministerului Justiţiei şi ai societăţii civile, în cadrul Dezbaterii “Politici publice pentru asigurarea continuităţii Agenţiei Naţionale de Integritate”, organizată de TI Romania in data de 29 aprilie 2010, şi reprezintă elementele fundamentale pentru asigurarea unui cadru normativ coerent si viabil .
Transparency International Romania cheamă membrii Parlamentului la responsabilitate şi transparenţă în procesul normativ, pentru a evita adoptarea unor instrumente menite cenzurii constituţionale ulterioare.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro