Poluare masivă în Capitală pentru a doua oară într-o săptămână

octombrie 25, 2020

Rețeaua independentă de monitorizare a calității aerului a înregistrat sâmbătă noaptea depășiri de peste 400% ale nivelului maxim admis pentru particulele de praf, în Capitală. Depășirile pentru poluarea cu PM 2,5 au fost de peste 400%, iar cele pentru poluarea de PM 10 de aproape 300%.

Ministerul Mediului a anunțat, la rândul său, că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au fost înregistrate concentrații crescute ale poluatorilor monitorizați la aproape toate stațiile din țară.

„În cursul nopții de 24/25 octombrie (aproximativ între orele 20.00 și 24.00) concentrațiile poluanților monitorizați în cadrul Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului au înregistrat creșteri la aproape toate stațiile de monitorizare din țară”, au transmis duminică reprezentanții ministerului.

Conform acestora, factorii meteo au influențat dispersia poluanților și au condus la creșteri ale valorilor.

„În ceea ce privește aglomerarea București-Ilfov, valoarea concentrațiilor de PM2,5 raportată la cea a PM10 (aprox 80%) indică existența unor procese de ardere desfășurate la începutul serii, creșterea concentrațiilor fiind favorizată de dispersia foarte slabă a poluanților (calm atmosferic aproape total instaurat de la ora 18:00). Nu au fost depășite valorile limită, cu excepția PM10, în cazul căruia concentrația medie zilnică a depășit valorile limită la stațiile B6 (60 micrograme/mc) și B1 (55 micrograme/mc). Aceste valori vor fi validate, ulterior, de măsurătorile realizate gravimetric, prin metoda de referință. Evoluția concentrațiilor (PM10, PM2,5 NO2, CO, benzen) și a indicatorilor meteo indică posibile cauze emisiile din traficul rutier acumulate pe parcursul zilei și încălzirea rezidențială cu lemne și alte tipuri de combustibil din zonele periurbane ale Bucureștiului. Deși emisiile de poluanți nu au fost semnificative, factorii meteo au influențat dispersia poluantilor și au condus la aceste creșteri față de zilele precedente”, au mai scris, pe Facebook, reprezentanții Ministerului Mediului.

Aceștia au precizat că, în intervalul în care s-au înregistrat creșterile, echipele Gărzii Naționale de Mediu au fost pe teren pentru a monitoriza situația și pentru a identifica eventuale arderi necontrolate sau ilegale. În urma raportărilor, nu au fost semnalate incidente care să afecteze calitatea aerului, potrivit ministerului.

Aproape toți senzorii de monotorizare au fost colarați în roșu, portocaliu sau galben, ceea ce înseamnă depășiri uriașe ale limitelor maxime admise și sigure pentru sănătatea populației, în condițiile în care era noapte și sfârșit de săptămână, când traficul e aproape inexistent.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro