Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, vineri, că polițiștii din stradă vor fi dotați cu aparatură de înregistrare audio și video pentru a se putea supraveghea felul în care intervin.
„Să nu mai existe analize, dezbateri despre cine e vinovat: Spartacus (nr. bărbatul care a instigat la violenţă în Rahova, în ziua de Paşti) sau polițistul”, a motivat Marcel Vela decizia.
El a mai arătat că noile dotări ale polițiștilor cu aparatură de înregistrare sunt necesare pentru documentarea cazurilor de ultraj.
„Am făcut toate procedurile, să ajungem și la o finalizare concretă, în sensul în care încă de anul trecut, din noiembrie, de la toate problemele pe care le-au avut unii polițiști în județul Vâlcea, în județul Prahova, au fost înregistrate dosare de ultraj, inclusiv în perioada stării de urgență, să dotăm polițiștii din stradă cu mijloace de înregistrare audio-video astfel încât contactul cu cetățeanul, cu un suspect, cu un potențial infractor să poate fi documentat oficial și eficient prin aceste mijloace de înregistrare”, a spus Vela, citat de Mediafax.
Ministrul crede că body-camerele vor responsabiliza și polițiștii, și cetățenii.
„Body-camera unui polițist, într-un final va responsabiliza și cetățeanul, și polițistul, astfel încât să nu mai existe analize, dezbateri televizate cine a fost vinovat: Spartacus sau polițistul”, a mai spus Vela.
Potrivit oficialul, această inițiativă, promisă de-a lungul anilor, se va materializa în această vară.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro