Polițiștii din Berlin au folosit tunuri cu apă împotriva manifestanților

noiembrie 18, 2020

Polițiștii berlinezi au folosit tunuri cu apă pentru a dispersa mii de manifestanți care nu purtau măști de față și care protestau împotriva restricțiilor instituite de autorități pentru contracararea coronavirusului.

După mai multe apeluri prin care manifestanții au fost avertizați să folosească măștile de față, polițiștii au început să utilizeze tunurile cu apă împotriva protestatarilor care s-au adunat în fața Porții Brandenburg și care au scandat „Rușine!”.

Forțele de ordine germane au operat mai multe rețineri de persoane, transmite Rador. 

 

Între 5.000 și 10.000 de persoane s-au adunat în centrul capitalei germane, înainte de votul din parlament prin care se vor pune în vigoare noile restricții menite să stopeze răspândirea accelerată a infectărilor cu coronavirus.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro