Politisti romani pregatiti in Indonezia

iulie 11, 2006

La sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a avut loc ceremonia oficială de semnare a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Indonezia privind cooperarea în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor tipuri de infracţiuni.

Pentru Guvernul României, documentul bilateral a fost semnat de către chestor principal de poliţie Vasile-Gabriel NIŢĂ, subsecretar de stat în cadrul M.A.I., iar pentru partea indoneziană, de către Mangasi SIHOMBING, director general pentru informaţii şi diplomaţie publică, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Republica Indonezia.

„Acordul reglementează, printre altele, participarea poliţiştilor români la cursuri de pregătire în Indonezia şi, pe bază de reciprocitate, a poliţiştilor indonezieni la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza” a menţionat chestor principal Vasile-Gabriel NIŢĂ, subsecretar de stat în cadrul M.A.I., subliniind ca acest schimb de experienţă va permite o abordare pro-activa a fenomenului infracţional din cele două state, prin aplicarea unor măsuri de prevenire care să impiedice crearea şi dezvoltarea reţelelor de crimă orgnizată.

Documentul asigura, totodată, baza juridică necesară intensificării cooperării între autorităţile guvernamentale ale celor două state în lupta împotriva pericolelor neconvenţionale la adresa securităţii, problemă căreia ambele ţări îi acordă atenţie deosebită.

Întrevederea dintre cele doua delegatii, care a precedat ceremonia de semnare a Acordului, a constituit un bun prilej pentru realizarea unui schimb de opinii privind stadiul actual al cooperării bilaterale existente între cele două state, precum şi perspectivele conlucrării in viitor, ţinând cont de potenţialul de care ambele părţi dispun în domeniul afacerilor interne.

Relaţiile bilaterale româno-indoneziene în domeniul afacerilor interne au avut loc incă din anul 2005, inregistrandu-se progrese semnificative, concretizate prin finalizarea negocierilor asupra unor documente juridice importante şi stabilirea unor forme de conlucrare pe specificul activităţilor poliţieneşti.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro