Politist prins in flagrant in timp ce primea 1500 euro

martie 9, 2006

Ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au prins în flagrant un agent de poliţie – lucrător criminalist in cadrul Secţiei 8 Poliţie - în timp ce primea suma de 1.500 Euro, valută pretinsă de acesta unui cetăţean român, în schimbul procurării unui paşaport diplomatic.

În aceeaşi zi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus reţinerea poliţistului pentru o perioadă de 24 ore, fiind învinuit de săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, faptă pedepsită cu închisoarea de la 2 la 10 ani.

Cercetările în caz au început în cursul lunii februarie a.c., când ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie au obţinut informaţii cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de către agentul de poliţie Ionel B. din cadrul Secţiei 8 Poliţie.
Pentru dezvoltarea informaţiilor în cauză, au fost folosiţi investigatori sub acoperire, care au reuşit, cu sprijinul tehnic al ofiţerilor din Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, realizarea flagrantului.

Activitatea infracţională a agentului de poliţie a constat în aceea că, la data de 16.02.2006, a pretins şi primit suma de 100 euro de la un cetăţean român, căruia i-a promis procurarea unei legitimaţii de poliţist. Spunând că poate intereveni pe lângă funcţionari publici faţă de care are o anumită influenţă şi poate obţine documentul dorit, poliţistul a luat banii, fără însă a-i transmite legitimaţia.

De asemenea, aplicând aceeaşi „metodă”, a pretins unui alt cetăţean român, suma de 4.000 Euro, căruia i-a promis procurarea unui paşaport diplomatic, la data de realizării flagrantului (07.03.2006), poliţistul primind un avans din suma solicitată, respectiv cei 1.500 Euro.

În prezent, agentul de poliţie Ionel B. se află în stare de reţinere, urmând a fi întreprinse măsurile legale ce se impun pentru prezentarea acestuia, cu dosar penal, în faţa instanţei de judecată.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro