Două luni de zbateri politice au, deocamdată, același rezultat: fraze vagi cu aer de declarații cifrate, cuvinte rostite apăsat, dar a căror înșiruire nu duce nicăieri. Și, peste toate, un președinte tăcut, aproape absent.
Din colțul său de țară, președintele Klaus Iohannis s-ar putea vedea câștigător absolut al acestor luni. Are un partid loial pe care îl va ține la Putere, fie și într-un guvern minoritar. Are un soldat la partid și un comandant la Palatul Victoria. Are, chiar și prin intermediari, putere în Opoziție. Are statul. Doar că e vorba de același stat declarat deja eșuat.
Despre puținele opțiuni de ieșire din criză, dar mai ales despre lacunele figurii prezidențiale care ar fi urmat să readucă meritocrația în administrația din România stăm de vorbă cu politologul Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice de la Universitatea din București, fost consilier al președinților Emil Constantinescu și Traian Băsescu și deputat european timp de zece ani.
On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener Aqua Carpatica.
Ne găsești pe toate aplicațiile importante:
Apple Podcasts - https://apple.co/3gHqYYN
Google Podcasts - https://bit.ly/2Ewi8Qp
Spotify - https://spoti.fi/34Cks2O
Sursa Youtube
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro