În orice criză, nervozitatea devine ambianța obișnuită a vieții cotidiene. Dar când puterea politică se tot întinde și sfidează repetat, peste nervozitatea deja acumulată, numărul celor sufocați de revoltă începe să se vadă în stradă.
Profesori, polițiști, angajați din Sănătate fac, în aceste zile, mai mult decât greve sindicale. Protestul lor sancționează împărțirea banului public, așa cum a desenat-o Guvernul, iar așteptarea trece dincolo de un plus la salarii. La această ieșire din amorțire, puterea a răspuns însă prompt antagonizând prin presă, asmuțind prin discurs, transformând societatea în arena unei coride.
Conferențiar universitar și diplomat, Ciprian Mihali studiază teoriile puterii și ale spațiului public și predă filosofia contemporană la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În acest ultim episod al sezonului, vorbim despre puterea care ne dezbină, despre puterea exercitată prin șantaj și prin impostură, dar și despre formele de contraputere pe care le poate crea societatea ca să nu se prăbușească în violență sau în haos social.
On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder. Partener: Aqua Carpatica.
Ne găsești pe toate aplicațiile importante:
Apple Podcasts - https://apple.co/3CFu4tk
Google Podcasts - https://bit.ly/3S35qbF
Spotify - https://spoti.fi/3RZWVy4
Sursa Youtube
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro