PODCAST. România spoită cu AUR

decembrie 11, 2020

Alegerile de duminică au părut să ne spună, pe scurt, „Oameni buni, deschideți-vă larg internetul, pentru că nici nu știți ce pierdeți!”.

După ani de irelevanță, George Simion - un activist oportunist - a strâns în jurul lui oameni cu simpatii legionare, conservatori religioși și pe cei mai vocali adversari ai restricțiilor din pandemie.

Lângă ei au venit, în cercuri concentrice, nemulțumiți de orice fel în căutarea mesianismului politic. Iar ceea ce părea locul de joacă al unor excentrici s-a dovedit, în ziua alegerilor, o rețea online cu sute de mii de oameni uniți, ca-n transă, de furie, dezgust și disperare.

Exista deja, în substraturile societății, bomba cu ceas a unui nou partid extremist și criza ultimelor luni a fost numai racheta care să o ducă în Parlament? Sunt semne că AUR poate ajunge într-o zi Garda de AUR?

Explică Radu Umbreș, doctor în antropologie socială al University College din Londra și lector la SNSPA unde predă, între altele, Antropologie politică.

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Ne găsești pe toate aplicațiile importante:

Apple Podcasts - https://apple.co/3gHqYYN
Google Podcasts - https://bit.ly/2Ewi8Qp
Spotify - https://spoti.fi/34Cks2O

 

 

Sursa Youtube

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro