PNL București susține în unanimitate candidatura lui Nicușor Dan

februarie 27, 2020

PNL București a decis joi seară, în unanimitate, să susțină candidatura lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei. Președintele organizației, Violeta Alexandru, va propune vineri, la Biroul Executiv al PNL, să aprobe susținerea lui Dan. 

Declarații de presă

Violeta Alexandru: 

Am încheiat cercetările sociologice la nivelul sectoarelor și municipiului București și, văzând șansele colegilor mei din PNL, am avut o discuție internă despre opțiunile pe care le avem. Am convingerea că parte dintre cei care au făcut parte din aceste sondaje ar fi fost candidați foarte buni. Cu toate acestea, avem datoria să maximizăm șansele pe care le avem pentru obținerea unui scor bun la nivelul Capitalei atât pentru PNL dar mai ales pentru bucureșteni, așa încât decizia pe care am luat-o a fost să susținem candidatura lui Nicușor Dan pentru că această candidatură oferă garanția că vom avea rezultatul dorit și anume înfrângerea Gabrielei Firea și coagularea unei echipe profesioniste la nivelul primăriei care să scoată Bucureștiul din falimentul în care se află și care să aducă dezvoltarea și gradul de civilizație la care bucureștenii au tot dreptul să aspire. 
Îi mulțumesc domnului Nicușor Dan pentru modul în care deja s-a integrat în echipă, pentru modul în care dorește să lucrăm și să facem campanie în continuare, dar mai ales pentru angajamentul pe care ni l-am luat împreună că vom face din București un oraș civilizat, că vom scoate Bucureștiul din starea de mizerie în care Gabriela Firea l-a dus în acest moment și vom dezvolta proiecte care să aducă civilizația și bunăstarea pentru toți bucureștenii. Trecem dincolo de orice și ne dăm mâna pentru a scoate Bucureștiul din starea deplorabilă în care PSD și Gabriela Firea l-au dus. 

Nicușor Dan: 

Mulțumesc Biroului Politic al PNL București pentru susținere. Sper să fie confirmată mâine de Biroul Executiv al Partidului Național Liberal. 
Am avut o discuție, dincolo de acest vot, aplicată pe problemele Bucureștiului. 
După cum știți, suntem la capătul unei guvernări la nivel local catastrofale: 

suntem în incapacitate de plată; 
am avut cartiere întregi care nu au avut căldură în această iarnă și noroc că am avut o iarnă blândă;
traficul este din an în an mai aglomerat, suntem pe locul patru în Europa, în competiție cu Moscova și Instanbul, care sunt mult mai mari; 
poluarea a atins cote alarmante.

Pentru fiecare dintre aceste probleme trebuie să ne armonizăm soluțiile. Vom avea o astfel de discuție în săptămânile care urmează. 
Vreau să menționez preocuparea pentru mediul de afaceri. Pentru că Bucureștiul este un oraș care trebuie să se dezvolte, pentru că mediul de afaceri este motorul acestei dezvoltări. Trebuie să avem grijă ca administrația Capitalei să aibă o interacțiune simplă cu oamenii de afaceri. 
Trebuie să stimulăm dezvoltarea pe segmentele pe care suntem competitivi, cum este IT-ul, cum sunt industriile creative. 
Primăria poate fi o bună interfață între mediul de afaceri și ce produc școlile din București, fie că vorbim de liceea sau instituții universitare. 
Trebuie să construim centre de conferințe ca să punem Bucureștiul pe harta globală a întâlnirilor de afaceri. 
Toate acestea sunt chestiuni asupra cărora sper să colaborăm și cu celelalte forțe ale Opoziției din București și sper ca, începând din iunie, să ducem Bucureștiul în direcția pe care locuitorii o merită. 

***​

Ludovic Orban a anunțat joi că PNL face un „sacrificiu” renunțând la desemnarea unui candidat propriu la Capitală doar pentru a putea ”elibera Bucureștiul de domnia despotică a PSD” și a spus că Nicușor Dan are „toate datele” pentru a o face.

”În urma discuțiilor pe care le-am avut cu Nicușor Dan, am luat decizia de a-l propune pe Dan candidat la Primărie, susținut de PNL, voi susține această propunere în fața PNL București, în fața Biroului Politic. Am convingerea că Nicușor Dan este cel mai potrivit candidat pentru atingerea celor două obiective ale PNL: a elibera Bucureștiul de domnia despotică a PSD și de a asigura o bună guvernare care să asigure o calitate a vieții la nivelul celorlalte capitale europene. PNL face un sacrificiu de a renunța la un candidat propriu și susține un candidat care nu e membru PNL”, a declarat liderul PNL, Ludovic Orban într-o conferință de presă.

Tot joi, organizația PNL București a decis, în unanimitate, susținerea candidaturii lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei. Președintele organizației, ministrul interimar al Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat că va merge cu această propunere în Biroul Executiv de vineri al PNL.

USR și PLUS nu au ajuns la o înțelegere în privința unui candidat comun al alianței, după o serie de dispute între Nicușor Dan, susținut de organizația PNL București, și Vlad Voiculescu, PLUS, în privința modalității de desemnare a candidatului. Voiculescu insista pentru alegeri interne, iar Nicușor Dan pentru sondaje de opinie.

Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al alianței USR PLUS a recunoscut joi că, poate, era mai bine ca discuțiile din interiorul alianței USR PLUS privind desemnarea unui candidat comun să se încheie mai repede și a anunțat că Vlad Voiculescu, candidatul desemnat de PLUS, care era în competiție cu Nicușor Dan, va face o declarație în următoarele zile.

De fapt, Vlad Voiculescu a comentat informația privind susținerea obținută de Nicușor Dan de la liberali în cursul zilei de joi, când încă era pe surse, înainte de confirmarea ei oficială.

El a declarat că nu știa nimic despre faptul că Nicușor Dan a bătut palma cu PNL și a spus că, dacă din acest motiv a refuzat protocolul propus de el pentru a merge în tandem la nivelul alianței - primar, viceprimar -, ar fi o „o mare dezamăgire” pentru el.

„Ieri aveam întâlnire programată cu Nicușor Dan. A amânat-o până astăzi la 15:00. Protocolul propus de mine pentru a merge în tandem a fost de două ori refuzat, acum trei săptămâni, prima dată, și acum o săptămână, a doua oară. Sper ca explicația să nu fie cea despre care citesc acum. Ar fi o mare dezamagire”, a declarat Vald Voiculescu pentru G4Media.ro, înainte de recunoașterea oficială a susținerii pe care liberalii i-au acordat-o lui Nicușor Dan.

În conferința de presă susținută joi seară cu președintele PNL București, Nicușor Dan a spus că această întâlnire a avut loc, așa cum a fost programată, la ora 15.00.

Candidatura lui Nicușor Dan este susținută la nivel de principiu și de PMP. Președintele partidului, Eugen Tomac, a spus că partidul său este dispus să susțină candidatura lui Dan dacă va exista un consens al partidelor de dreapta. Anterior lui Tomac, fostul președinte Traian Băsescu susținuse că singurul candidat capabil să o înfrângă pe Firea ar fi Nicușor Dan, recomandându-le tuturor partidelor de dreapta ”să se strângă în jurul lui”, în contextul în care ultimul sondaj CURS îl plasează chiar pe el printre favoriți, pe locul doi după Gabriela Firea. Joi seară, Băsescu a declarat la Digi 24 că „soluția Nicușor Dan ne unește pe toți”.

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro