PNA trage linie

martie 15, 2005

Procurorii Secţiei Militare din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 340 de inculpaţi din sectoarele 1, 2 şi 3 ale Capitalei, care au beneficiat de certificate creatoare de drepturi în conformitate cu Decretul lege 118/1990. Este vorba de actul normativ care reglementează anumite drepturi pentru persoanele strămutate în mod abuziv şi persecutate de vechiul regim.

Aceştia se constituie într-o primă parte din cele peste 6.000 de persoane cercetate penal în complexul dosar în care procurorii anticorupţie i-au deferit deja Justiţiei pe inculpaţii Loghin Gheorghe – consilier juridic în cadrul Direcţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi Iordache Florin – angajat la Arhivele Direcţiei Instanţelor Militare din cadrul Ministerului Justiţiei. Cei doi inculpaţi au fost arestaţi preventiv în luna ianuarie 2004, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, complicitate la înşelăciune în formă agravantă, fals şi uz de fals, folosirea instrumentelor oficiale false, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Anchetatorii au reţinut că, în perioada 1999 – iunie 2002, inculpaţii Loghin Gheorghe şi Iordache Florin au emis mai multe mii de certificate de arhivă în care erau atestate fapte nereale, documente pentru care au pretins şi primit cu titlu de mită peste 2,5 miliarde de lei.

Beneficiarii adeverinţelor false au solicitat şi au intrat nelegal în posesia unor decizii ale instituţiilor statului, în baza cărora au obţinut, în mod fraudulos, venituri şi foloase materiale necuvenite (pensii, scutiri de impozite, asistenţă medicală, tratamente şi bilete în staţiuni în mod gratuit, prioritate la repartizarea unor locuinţe din Fondul locativ de stat, tichete de călătorie CFR şi RATB, scutiri de la plata taxei de abonament la telefon şi radio-tv.

Infracţiunile reţinute în sarcina beneficiarilor sunt: dare de mită, complicitate la fals intelectual, înşelăciune şi uz de fals.

Din acest prim lot trimis în judecată fac parte şi patru intermediari care au facilitat, în perioada noiembrie 1998 – iunie 2000, obţinerea a peste 700 de adeverinţe false de strămutare, eliberate de inculpatul Iordache Florin şi decizii de strămutat de la inculpaţii Loghin Gheorghe şi Oleşcher Carmen – membrii ai Comisiei de aplicare a Decretului Lege 118/1990 din cadrul Direcţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului Bucureşti.

Cei patru intermediari – fraţii Ioniţă Teodor, Ioniţă Tănase, Ioniţă Alexandru şi Ioniţă Marica (fiica lui Alexandru) – au efectuat în perioada de referinţă numeroase acte de intermediere între inculpaţi şi beneficiarii ilegali de certificate de arhivă. În sarcina acestora, anchetatorii au reţinut săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită, la fals intelectual, la uz de fals şi la înşelăciune în formă agravantă. Mai mult, în activitatea infracţională, inculpatul Ioniţă Alexandru a uzat de calităţile politice, acesta fiind unul dintre liderii unei formaţiuni politice.

Totodată, prin rechizitoriu, procurorii anticorupţie au dispus faţă de alţi 406 învinuiţi aplicarea art. 181 C.p., reprezentând amendă administrativă pentru cei care au creat un prejudiciu de sub 20 milioane lei.

Valoarea prejudiciului reţinut în sarcina celor 340 de inculpaţi care sunt deferiţi instanţei de judecată se ridică la peste o sută miliarde de lei.

Menţionăm că întregul dosar penal are 780 de volume şi conţine peste 30.000 de file, numai rechizitoriul însumând peste 2.000 de pagini.

Precizăm că aceasta este una dintre cele mai complexe cauze aflate în lucru la Parchetul Naţional Anticorupţie, la dosar lucrând aproape întreaga secţie militară. Material de urmărire penală însumează peste 100.000 de pagini, cu un prejudiciu evaluat la mai mult de 1.500 de miliarde de lei (550 mii USD).

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi a tuturor persoanelor implicate.

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro