PLUS, la dispoziția autorităților pentru depășirea crizei sanitare

martie 31, 2020

PLUS a luat decizia de a-și pune experiența și competențele la dispoziția autorităților și de a înceta orice declarații politice pe toată perioada crizei sanitare.

„Trecem printr-o perioadă extrem de grea, fără precedent de la Al Doilea Război Mondial încoace. Trăim vremuri în care avem nevoie în primul rând de solidaritate umană. Nimeni nu are dreptul să caute câștig electoral folosindu-se de criza asta fără precedent, de tragediile unor familii și comunități. Împreună cu colegii mei din PLUS am decis următorul lucru: nu vom mai face declarații politice. Intrăm într-un armistițiu politic total până la trecerea crizei în care ne găsim”, a spus Dacian Cioloș într-o înregistrare video postată pe pagina sa de Facebook. 

„Mă pun pe mine și pe toți colegii mei, cei 20.000 de membri ai PLUS, la dispoziția autorităților române. Sunt oameni cu experiență, unii dintre ei chiar cu experiență guvernamentală, care o să fie la dispoziția Guvernului să ajute în domeniile importante acum, precum: sănătate, economie, social, agricultură sau acolo unde e nevoie. Și facem lucrul acesta fără nicio pretenție și fără nicio așteptare în schimb”, a mai spus Dacian Cioloș.  

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro