Pluriva, compania românească de dezvoltare software de afaceri de tip ERP, a terminat anul 2023 cu o cifră de afaceri în valoare de 14,1 milioane lei, în creștere cu 28% faţă de 2022, an în care a înregistrat afaceri de 10,9 milioane lei.
Nevoia de aliniere la trendurile economiei actuale dar şi consolidarea abilităţilor de soft skills ale resursei umane au atras după sine o nevoie acută de digitalizare a proceselor din companii, fapt care a însemnat o mai mare deschidere a firmelor din România către accesarea produselor și serviciilor de digitalizare, consolidarea afacerii în online dar şi de automatizarea fluxurilor, folosind un sistem ERP. Firmele care aveau în plan ca într-o perioadă de 3 – 5 ani să îşi implementeze un sistem ERP au decis să beneficieze mai repede de funcţionalităţile de organizare şi de control obţinute prin aceste soluţii.
„Anul 2023 a fost un an foarte bun financiar şi se înscrie în perioada favorabilă de creștere, în care compania și-a extins veniturile de la 7,5 milioane lei cât a obţinut în 2019, la peste 10,9 milioane de lei în 2022 și apoi 14,1 milioane în 2023, reuşind să aibă venituri cumulate de aproape 27 milioane de lei în anii 2020 – 2022, înregistrând o creştere accelerată de 22% faţă de cei trei ani anteriori 2017 - 2019”, declară Georgian Roşu, General Manager, Pluriva.
Totodată, reprezentanţii companiei menţionează faptul că principalul produs software, aplicaţia integrată de gestiune a afacerii Pluriva ERP a ajuns la maturitate, fapt care a ajutat la obţinerea performanţei de business din ultimii ani financiari. Începând cu anul 2020, specialiştii companiei româneşti au implementat în aplicaţie funcționalități precum: şomajul tehnic, reglementările privind telemunca, modificări legislative survenite pe fondul pandemiei.
Principalele domenii de activitate de unde provin clienţii Pluriva, atraşi în portofoliu în ultimii 3 ani predomină firmele ce desfășoară activitate complexă: fie distribuție de echipamente și consumabile și service, fie producție și distribuție, fie vânzare pe mai multe canale online și offline. Analizând noile proiecte din 2020-2023 din punctul de vedere al verticalelor de afaceri din care provin clienții, se detașează următoarele domenii: farma, medical, FMCG, distribuție echipamente, imobiliare, servicii de marketing și financiare.
Maturitatea produsului Pluriva ERP a adus implementări și în domenii foarte inovatoare, cum ar fi serviciile de finanțare crowdfunding, energie regenerabilă și electronică și telecomunicații.
Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro