Philips lansează campania globală de sustenabilitate „Care means the world”

martie 1, 2024

Royal Philips, lider mondial în domeniul tehnologiei medicale, pune pacienții și îngrijirea medicală sustenabilă în centrul atenției în noua sa campanie de sustenabilitate, „Care means the world”.
În centrul campaniei globale, lansată în toată Europa, se află o întrebare fundamentală: Dacă planeta noastră nu este sănătoasă, pot oamenii să fie cu adevărat sănătoși?
Impactul de mediu pe care îngrijirea medicală îl are asupra planetei este semnificativ, estimându-se că amprenta totală de carbon a îngrijirii medicale este echivalentă cu 4,4 % din emisiile nete de gaze cu efect de seră la nivel mondial, aproape dublu față de cea a industriei aviatice. În calitate de al treilea cel mai mare emițător, sectorul îngrijirii medicale din Europa reprezintă 12% din amprenta climatică globală a îngrijirii medicale.
Philips recunoaște propria sa responsabilitate pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor și a planetei, pornind de la premisa: dacă dorim să continuăm să îngrijim pacienții în cel mai bun mod posibil, trebuie să avem grijă de planeta noastră cu aceeași atenție și urgență, acum și pe termen lung.
„Care means the world”

Jens-Jakob Gustmann liderul diviziei dedicate sistemelor și echipamentelor medicale pentru Europa Centrală și de Est a Royal Philips a declarat: „Credem cu tărie în legătura dintre sănătatea umană și cea a mediului înconjurător. Prin parteneriatele potrivite și acțiuni concrete, ne străduim să construim un viitor sănătos și durabil în regiunea noastră. Am adoptat principii economiei circulare, reducând emisiile de CO₂ și primind recunoaștere pentru responsabilitatea față de mediu. Suntem dedicați creării unor sisteme de sănătate durabile prin furnizarea de produse si servicii medicale cu un consum minim de resurse. medicalee. Reducem cheltuielile de capital inițiale și extindem durata de viață a echipamentelor pentru a maximiza valoarea și a reduce impactul asupra mediului. Angajamentul nostru pentru sustenabilitate nu este doar o declarație recentă. Deja din 1994, aplicăm principiile EcoDesign în procesul nostru de realizare a produselor. Aceasta înseamnă că facem alegeri sustenabile încă de la început, utilizând materiale și componente potrivite pentru reparare, reutilizare și recondiționare. Ne aliniem astfel cu principiile economiei circulare și asigurăm un impact pozitiv asupra mediului pentru generațiile viitoare”.
Philips este o organizație neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon în cadrul operațiunilor sale din 2020 și a stabilit obiective ambițioase pentru 2025 pentru a atenua și mai mult schimbările climatice. În 2023, Philips a devenit prima companie din domeniul tehnologiei medicale care a avut obiective de reducere a emisiilor de CO₂ pentru întregul său lanț valoric, aprobate de inițiativa Science Based Targets. Compania continuă să inoveze și să își extindă portofoliul de soluții eficiente din punct de vedere energetic, circulare, digitale și bazate pe cloud. În acest fel, poate ajuta sistemele de sănătate să abordeze cele mai presante provocări ale acestora, inclusiv costul îngrijirii și lipsa de personal, reducând în același timp impactul asupra mediului.

În cadrul studiului Philips Future Health Index pentru Europa din 2023, peste 99 % dintre liderii din domeniul sănătății din Europa afirmă că spitalul sau unitatea lor implementează o anumită formă de inițiativă de sustenabilitate a mediului, dar mulți recunosc că se confruntă cu provocări în acest sens. Și caută o abordare colaborativă pentru a rezolva, a împărtăși cele mai bune practici de învățare și a consulta terțe părți.

Philips contribuie la accelerarea tranziției către un sistem de sănătate sustenabil prin extinderea parteneriatelor sale în Europa pentru a ajuta furnizorii de servicii medicale să își analizeze și să își reducă amprenta de carbon. Printre parteneriatele recente se numără Tampere Heart Hospital din Finlanda; Fundația Champalimaud din Lisabona, Portugalia; și County Durham and Darlington NHS Foundation Trust, Anglia. În Europa Centrală și de Est, 20% din componentele echipamentelor noastre medicale primesc o a doua viață în Cehia prin economia circulară, suntem un contributor cheie al Spitalului Verde al Viitorul în Polonia și am colaborat cu cele mai mari 5 ONG-uri medicale pentru a facilita accesul la asistență medicală în 2023, în România!

Acest lucru reflectă eforturile mai largi din întreaga Europă de a construi sisteme de sănătate mai sustenabile, cu mai multe inițiative majore, printre care se numără și „European Green Deal”, pentru a construi un viitor mai verde și mai rezistent, fără emisii nete de gaze cu efect de seră până în 2050.


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro