Dl Philip Zepter, Preşedinte şi Fondator al grupului Zepter International şi un binecunoscut filantrop de talie mondială, a acceptat prestigioasa Medalie de Onoare „Ellis Island†în cadrul ceremoniei internaţionale de pe insula omonimă din New York, pe 7 Mai 2011. Dl Zepter a fost ales dintre mii de nominalizaţi datorită contribuţiilor filantropice personale şi profesionale. În plus, a fost recunoscută contribuţia „Misiunii pentru Sănătate†promovate de Zepter International pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a milioane de oameni.
Medalia de Onoare „Ellis Island†este acordată acelor persoane care îşi dedică viaţa comunităţii, păstrând vie şi cinstind istoria strămoşilor, creând relaţii între grupuri culturale sau împărtăşind din realizările personale sau profesionale pentru o lume mai bună.
„Medalia de Onoare „Ellis Island†sărbătoreşte bogăţia şi diversitatea vieţii americane şi simbolizează spiritul de anduranţă. Imigranţii, coloana vertebrală a naţiunii, au tranzitat insula Ellis în drumul lor spre câştigarea dreptului de a vorbi liber. Medalia de Onoare „Ellis Island†reprezintă un omagiu adus atât indivizilor, cât şi democraţiei care a unit grupurile străvechi pentru a menţine diversitatea culturală†a spus Rosemarie Taglione, Director Executiv NECO.
Senatul şi Parlamentul Statelor Unite ale Americii au recunoscut în mod oficial Medalia de Onoare „Ellis Island†ca fiind una dintre cele mai prestigioase ceremonii ale ţării. Anual, membrii medaliei sunt publicaţi în Monitorul Oficial al Congresului, onorându-i pe cei ce au adus contribuţii deosebite naţiunii şi întregii lumi. Anul 2011 reprezintă cea de-a XXV-a aniversare a ceremoniei. Calitatea sa de membru internaţional este o onoare în plus pentru dl. Philip Zepter.
Dl. Zepter ... » citeste tot comunicatul pe LivePR.ro - Philip Zepter a fost decorat cu Medalia de ...
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro