Numărul cazurilor de coronavirus a trecut duminică de pragul de 50 de milioane, potrivit datelor Reuters, iar cel de-al doilea val al pandemiei produs în ultimele 30 de zile reprezintă un sfert din acest total.
Octombrie a fost cea mai gravă lună de la începutul pandemiei. Statele Unite au devenit prima țară care a raportat peste 100.000 de cazuri noi într-o zi. La 7 noiembrie, numărul cazurilor americane noi s-a cifrat la 126.000.
Țările europene au continuat să stabilească, de asemenea, în ultimele zile, noi recorduri zilnice. Europa are în prezent cam 12 milioane de cazuri de infectare și a înregistrat 24% din numărul deceselor la scară globală.
După Statele Unite, India este țara cea mai greu încercată, cu peste 8,5 milioane de cazuri. În aceste zile, India raportează cam 46.000 de cazuri noi pe zi.
Potrivit mediei ultimelor şapte zile, Franţa înregistrează 54.440 de cazuri pe zi, un nivel mai ridicat decât în India, care are o populaţie mult mai numeroasă.
Al doilea caz de coronavirus pune la încercare sistemele de sănătate din Europa, determinând Germania, Franţa şi Marea Britanie să impună forme diferite ale carantinei pentru a proteja sistemul medical.
România a înregistrat un total de 303.751 de cazuri de coronavirus, fiind pe locul 30 în lume ca număr de cazuri. De luni intră în vigoare o carantină pe timp de noapte și obligativitatea purtării măștii de protecție.
Peste 1,25 milioane de oameni au murit în lume din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei, care se consideră că a avut loc în China, la sfârșitul anului trecut.
Sursa: europalibera.org
Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro