Peste 5 milioane de americani au fost contaminați cu noul coronavirus

august 9, 2020

Statele Unite au depășit pragul de 5 milioane de contaminări și este cea  mai afectată ţară din lume, potrivit unei analize Reuters.

Americanii au  înregistrat oficial 162.422 de decese, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

Anthony Fauci directorul Institutului Național de Boli Infecțioase a declarat săptămâna aceasta că, până la finalul anului, ar putea exista cel puţin un vaccin sigur şi funcţional împotriva noului coronavirus.

Mai optimist, preşedintele Donald Trump a spus că până pe 3 noiembrie, când sunt programate alegerile prezidenţiale în SUA, este posibil ca americanii să aibă deja un vaccin împotriva Covid-19.

Brazilia a trecut pragul de 3 milioane de contaminări şi pe cel de 100.000 de decese, iar India este clasată pe locul al treilea în lume, cu mai mult de 2 milioane de cazuri. La nivel global, de la descoperirea coronavirusului în China, la sfârșitul anului trecut, au fost înregistrate 19,57 milioane de cazuri de infectare şi aproape 726.000 de decese.

Din totalul celor diagnosticaţi, peste 11,8 milioane de oameni au fost declaraţi vindecaţi.

 

 

Sursa: europalibera.org

Alte Stiri & Articole

Ooni Koda

Web site realizat de Dow Media servicii Web Design | Gazduire Web furnizata de SpeedHost.ro